Companii

INS reconfirmă creştere economică de 4,4% în T2/2019. Motorul de creştere rămâne consumul populaţiei, cu o pondere de 72,1% în formarea PIB. Pentru S1/2019, INS a revizuit uşor în jos creşterea economică

INS reconfirmă creştere economică de 4,4% în T2/2019....

Autor: Cristina Bellu

10.10.2019, 10:00 198

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat joi creşterea economică din T2/2019 la 4,4%, faţă de perioada similară din 2018, avansul fiind susţinut în primul rând de consumul populaţiei cu o pondere de 72,1% în formarea PIB.

În primul semestru din 2019, PIB-ul a crescut cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, indicând o revizuire în minus cu 0,1 puncte procentuale faţă de datele comunicate de INS în luna august.  În aceeaşi vreme, în T2/2019 economia a avut un avans de 1% faţă de T1/2019.

“Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2019, dinamica PIB şi a valorii adăugate brute nu au înregistrat modificări.  Volumul impozitelor nete pe produs s-a diminuat cu 0,8 puncte procentuale. În ceea ce priveşte volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate, s-au înregistrat modificări mai importante în construcţii (-0,8 puncte procentuale), comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-0,2 puncte procentuale)”, menţionează raportarea INS.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,3% la +2,0%, ca urmare a majorării volumului său de la 101,6% la 111,6% şi  formarea brută de capital  fix, de la +3,7% la 3,9%, ca urmare a creşterii volumului său de la 118,0% la 118,9%.

(sursa INS)

 

 

(Sursa: INS)
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO