Companii

IKEA a finalizat recrutarea angajaţilor pentru magazinul din Pallady, dar încă nu are o dată pentru deschiderea unităţii

Cu un singur magazin, cel din zona comercială Băneasa, IKEA România a vândut în anul financiar 2018 produse în valoare de peste 609 milioane de lei

Cu un singur magazin, cel din zona comercială Băneasa, IKEA România a vândut în anul financiar 2018 produse în valoare de peste 609 milioane de lei

Autor: Mădălina Dediu Panaete

15.01.2019, 00:05 1979

Iniţial inaugurarea magazinului IKEA cu numărul doi din România era anunţată pentru vara anului 2018.

Procesul de recrutare a angajaţilor pentru magazinul IKEA Pallady, a doua unitate a retailerului suedez de mobilă şi decoraţiuni din Bucureşti şi din România, a fost finalizată, compania anunţând anterior că magazinul va avea circa 350 de salariaţi.

„În prezent nu există posturi disponibile. În cazul posturilor vacante noi, le vom anunţa pe canalele obişnuite“, au declarat reprezentanţii companiei.

Deschiderea magazinului era anunţată iniţial pentru vara anului 2018. Ulterior, compania înainta ca perioadă de deschidere toamna anului trecut, iar după aceea inaugurarea unităţii a fost amânată pentru acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO