Companii

Hutson, Delphi: Aveţi în ţară tot potenţialul necesar pentru a deveni o piaţă auto semnificativă

Hutson, Delphi: Aveţi în ţară tot potenţialul necesar pentru a deveni o piaţă auto semnificativă

Autor: Cristi Moga

24.09.2011, 14:31 986

"Cred că aveţi în ţară tot potenţialul necesar pentru a deveni o piaţă auto semnificativă.Ţara este în creştere.Toată lumea este conştientă de stadiul infrastructurii, dar direcţia consider că este cea bună", a spus el.

Hutson este directorul general al Delphi Diesel Systems, firma prin care este administrată fabrica Delphi din Iaşi.

Hutson a adăugat că atunci când a început să construiască fabrica ştia la ce nivel este infrastructura locală.

"Ar fi absurd să mă plâng acum", spune el, menţionând că produsele pleacă din fabrică în special cu camioanele clienţilor.

Spre deosebire de fabricile de componente care au fost instalate strategic în judeţele de graniţă din vestul ţării (Arad, Timiş, Caraş-Severin), Delphi a ales Iaşiul pentru unitatea de producţie de componente pentru motor, pentru a profita de forţa de muncă disponibilă în zonă.

"În vestul ţării sunt multe afaceri în industria automotive, iar fluctuaţia de personal este mai mare. Ne-am instalat la Iaşi deoarece aveam nevoie de stabilitate la nivelul forţei de muncă, este un oraş cu 300.000 de oameni şi avem o relaţ ie bună cu Facultatea Gheorghe Asachi în procesul de recrutare. Estimez că dintre cei 1.800 de angajaţi ai fabricii din Iaşi jumătate au pregătire superioară", spune Hutson, care precizează totodată că în cadrul fabricilor din vestul ţării doar circa 20% din angajaţ i au pregătire superioară în inginerie.

Gigantul american Delphi Automotive, cu afaceri de 13,8 miliarde de dolari în 2010, a angajat 600 de oameni de la începutul anului în fabrica din Miroslava, de lângă Iaşi, de unde anul trecut a exportat componente de 140 mil. euro. În afară de unitatea din Iaşi, Delphi are în România încă două fabrici, la Ineu şi Sânnicolau Mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO