Hotelul de cinci stele Saturn din staţiunea cu acelaşi nume, controlat de familia Stan, cu afaceri de 800.000 de euro anul trecut, a operat la un grad de ocupare cuprins între 90% şi 95% în vârf de sezon, veniturile fiind în creştere cu 10%, potrivit oficialilor hotelului.
„Vârful de sezon din acest an a fost ca număr de turişti şi venituri peste cel de anul trecut, vom finaliza cu afaceri mai mari cu 10%, aşa cum am estimat. Am operat cu tarife mai mari cu 10% la cazare, în vârf de sezon am vândut şi cu peste 900 de lei camera pe noapte, cu mic dejun inclus“, a spus pentru ZF Linica Stan, implicată în administrarea businessului hotelier alături de fiul şi soţul ei.