Companii

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, raportează o creştere de 78% a cifrei de afaceri în primele nouă luni din 2021 şi vrea să cumpere încă 3.000 de hectare

Holde Agri Invest, companie românească care...

Autor: Roxana Rosu

26.11.2021, 10:08 2040

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, a raportat o cifră de afaceri consolidată de 46,8 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 78% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 2,6 milioane de lei, o majorare cu 77%, a anunţat vineri compania.

Holde Agri exploatează o suprafaţă totală de aproape 8.500 ha în cele trei ferme pe care le deţine – Roşiori, Frumuşani şi Videle, dintre care aproximativ 1.900 hectare au fost operate în regim ecologic. Recolta totală din 2021 a fost de peste 28.000 tone.

„Anul 2021 reprezintă pentru noi începutul perioadei de maturizare a afacerii. În acest an, am ajuns să operăm trei unităţi de producţie, Roşiori, Videle şi Frumuşani, dintre care ferma Frumuşani a înregistrat rezultate excepţionale. Toate sistemele noastre de management au ajuns la maturitate şi vor putea prelua mai uşor efortul de extindere a suprafeţelor lucrate. Anul agricol 2021 a fost unul foarte bun din perspectiva producţiilor şi preţurilor de valorificare a mărfii. Producţiile de grâu şi rapiţă au înregistrat randamente deosebite, cu maxime de până la 8,6 tone/ha la grâu (6,6 tone/ha media pe grup) şi 4,3 tone/ha la rapiţă (3,7 tone/ha media pe grup). Preţurile de valorificare au înregistrat în acest an o creştere peste aşteptări şi am reuşit să profităm în parte de preţuri record. Să structurăm afacerea noastră, presupune timp şi răbdare, înseamnă să creştem suprafaţa pe care o lucrăm, şi să ne perfecţionăm metodele de lucru. Avem convingerea că în timp, şi ca urmare a unor investiţii inteligente, recompensele vor veni deopotrivă pentru acţionari şi pentru agricultura din România,” a declarat Liviu Zăgan, Director General Holde Agri Invest.

Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată în principal de vânzarea de produse din producţia proprie care au ajuns la 27,9 milioane de lei, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tot în acest an grupul a derulat un program de investiţii de 40 milioane de lei finanţat din surse proprii şi împrumuturi, respectiv credite bancare şi contracte de leasing financiar. Investiţiile au vizat finalizarea achiziţiilor pentru fermele Videle şi Agro Fields Future, achiziţiile de terenuri, echipamente tehnologice, mijloace de transport şi realizarea de amenajări capacităţi însilozare.

De asemenea, compania a acordat o investiţie suplimentară aplicaţiei AgroCity şi a achiziţionat o participaţie minoritară în Enten System, o companie de tehnologie în agricultură. În plus, Holde a derulat prima investiţie într-un proiect de irigaţii pe o suprafaţă de 125 de hectare în zona fermei Frumuşani.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, Holde are deja semnate angajamente pentru aproximativ 3.000 de hectare suplimentare şi care sunt în curs de audit tehnic şi finalizare a tranzacţiilor de achiziţie. În măsura în care acestea se finalizează conform planului, compania va începe anul următor cu un portofoliu de aproximativ 13.000 hectare de teren şi patru nuclee (ferme agricole). Concomitent cu extinderea suprafeţei vor fi avute în vedere şi investiţii adiţionale în echipamente şi silozuri, dar şi în sisteme de irigaţii.

Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 100 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile HAI sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piaţa AeRO. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO