Companii

HARTA ALIMENTELOR. Cu cât ar trebui să se scumpească preţul la mâncarea de bază. Care sunt CELE MAI COSTISITOARE JUDEŢE

HARTA ALIMENTELOR. Cu cât ar trebui să se scumpească preţul la mâncarea de bază. Care sunt CELE MAI COSTISITOARE JUDEŢE

Foto: Octav Ganea

Autor: Gândul

08.10.2012, 10:43 1203
 

Românii se pot aştepta la majorări ale preţurilor la alimente chiar şi cu 20% în perioada imediat următoare. De asemenea, în ciuda faptului că preţul cărnii de pasăre a crescut faţă de finalul lunii februarie chiar şi cu 1,2 lei, fermierii îşi doresc ca el să se majoreze cu până la 15% pentru a nu mai înregistra pierderi.

Scumpirile materiilor prime şi ale preţurilor la utilităţi vor influenţa şi ele în următoarele luni preţul alimentelor vândute în pieţele din România.

"Atât timp cât preţul materiilor prime a crescut la nivelul întregii Uniuni Europene, preţurile la alimente au crescut. De exemplu, în România cerealele s-au scumpit cu până la 90%. Materiile prime duc la o scumpire indirectă a cărnii", a declarat pentru gândul Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

"În toată Uniunea Europeană, preţurile la alimente au un trend de creştere, iar România nu face excepţie", ne-a mai explicat Minea, fără a face însă o referire la nivelul procentual al scumpirilor care îi aşteaptă pe români. "Dumnezeu ştie cu cât s-ar mai putea scumpi", a mai adăugat el.

Preţurile cărnii de pasăre ar trebui să crească cu până la 15%

Cea mai scumpă carne de pasăre poate fi cumpărată din pieţele aflate în judeţul Prahova, unde kilogramul poate ajunge să coste chiar şi 15,2 lei, potrivit datelor făcute publice de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). O situaţie similară se întâlneşte şi în judeţul Timiş, unde kilogramul de carne de pasăre poate fi cumpărat cu preţuri cunprinse între 8 lei şi 15 lei.

La finalul lunii februarie a acestui an, pieţele din care se putea cumpăra carne de pasăre cel mai scump erau cele din Vaslui, din Bihor şi din Dolj unde preţul unui kilogram putea să ajungă până la 14 lei.

În ciuda faptului că un kilogram de carne de pasăre poate fi cumpărat din pieţe cu până la 15,2 lei, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR) susţine că, de fapt, preţurile "de la poarta fermei" ar trebui să se majoreze cu până la 15% pentru ca cei din domeniu să nu mai înregistreze pierderi.

"Ar fi necesară o creştere de preţuri la <<poarta fermei>> de 10-15%, pentru că în prezent crescătorii de păsări lucrează în pierdere. Nu ştiu dacă această măsură va putea fi pusă în practică, având în vedere puterea de cumpărare scăzută de pe piaţa internă. Vom vedea", a declarat pentru gândul Ilie Van, preşedintele UNCPR.

Citiţi aici mai multe detalii

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO