Companii

Grupul polonez de modă Pepco are ambiţii mari: "Vrem ca în 5 ani să ajungem în România la 500 de magazine şi afaceri de 1 mld. euro." În acest moment compania are 250 de magazine şi afaceri de 250 mil. euro, depăşind Zara sau H&M

Grupul polonez de modă Pepco are ambiţii mari: "Vrem ca...

Autor: Cristina Roşca

05.09.2019, 00:09 6205
„Primul magazin din România l-am deschis în 2015, iar apoi ne-am extins puternic astfel că acum reţeaua numără 237 de unităţi. La finalul lunii septem­brie vom depăşi pragul de 250 de magazine în România“, spune Marcin Stanko, director operaţional al grupului Pepco.

Grupul are peste 1.700 de magazine în 11 ţări, iar cifra de afaceri estimată pentru 2019 este de 2 mld. euro.

„Suntem prezenţi în 11 ţări, din Estonia până în Bulgaria, pe o distanţă de 3.000 km. Acoperim o piaţă totală cu 100 de milioane de consumatori.“

România este a doua cea mai importantă piaţă pentru grup după Polonia. „În fiecare an deschidem 300 de magazine, dintre care 50 doar în România. Doar în Polonia avem un ritm de expansiune mai rapid, dar în anii ce vor urma focusul va fi România.“

Executivul polonez adaugă că e suficient spaţiu pe piaţă pentru a dubla acest număr de magazine în România. El explică faptul că ce diferenţiază Pepco de alţi retaileri precum H&M sau Inditex este faptul că poate merge peste tot. Compania a început într-adevăr expansiunea cu oraşe mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi, dar a ajuns apoi şi în localităţi de doar câteva mii de persoane.

„De altfel, ţinta noastră pentru România e să ajungem la 500 de magazine şi deja suntem la jumătatea acestui drum. În următorii cinci ani vrem să ajungem la 500 de magazine în România şi la o cifră de afaceri de 1 mld. euro. Piaţa va creşte şi ea, deşi nu la fel de repede. Consumul privat creşte deja de mai mulţi ani în România.“

Piaţa totală de modă merge spre 5 mld. euro, sumă ce include banii cheltuiţi pe haine, pantofi şi echipamente sportive.

Pepco este deţinut de grupul Steinhoff care se află acum în restructurare după cum spune Marcin Stanko. De altfel, în presa internaţională a apărut informaţia potrivit căreia grupul, zdruncinat de un scandal puternic ca urmare a acuzaţiilor de fraudă, se gândeşte să listeze la Londra şi Varşovia operaţiunile Pepco Europa, divizia cu cea mai bună creştere din conglomeratul ce deţine şi alte operaţiuni. Steinhoff a anunţat deja vânzarea unor divizii, dar nu a făcut public planul pentru Pepco.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO