Caută doar în titlu
Companii

Grupul Altex vrea să deschidă încă opt magazine până în 2020 şi să ducă reţeaua la aproape 130 de unităţi

Edvin Abdulachim, director comercial al Altex: În viitor vom lua în considerare şi o listare la bursă, dar nu anul acesta. Luăm în calcul şi ieşirea pe pieţe internaţionale, dar momentan ne concentrăm pe piaţa internă, vrem să avem cele mai bune servicii.

 

Retailerul electro-IT Altex România, companie înfiin­ţată de antreprenorul Dan Ostahie cu afaceri în 2018 de peste 3,5 mld. lei şi un profit de până la 63,5 mil. lei, are în plan să deschidă până în 2020 încă opt magazine pe piaţa locală. În prezent, retailerul deţine un număr de 120 de magazine, dintre care 101 sunt sub brandul Altex şi 19 sub brandul Media Galaxy. Potrivit reprezentanţilor, patru din cele opt magazine vor fi construite de divizia imobiliară Cometex a Altex, condusă de Lilian Furtună, iar celelalte patru vor fi dez­vol­tate pe spaţii închiriate direct de către retailer.

„Noi deschidem atât spaţii proprii din grupul de firme Altex, cât şi în chirie cu diverşi dezvoltatori. În ceea ce priveşte segmentul de spaţii des­chise în chirie mai avem proiecte care se vor deschide până la finalul anului. Unul va fi în Bucureşti, unul în Târgovişte, să ve­dem dacă iese anul acesta, Târ­gu-Mureş şi Sibiu”, a spus pen­­tru ZF Edvin Abdulachim, direc­­tor comercial Altex Ro­mânia.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.