Companii

Grecii care au adus Intersport mai vin cu un nou brand de modă, New Look

Grecii de la Fourlis Group, care deţin în România francizamagazinelor Intersport prin intermediul subsidiarei Genco Trade,aduc pe piaţa locală şi franciza retailerului de modă britanic NewLook. Primul magazin New Look va fi deschis pe 26 august în centrulcomercial AFI Palace Cotroceni.

Până la finalul acestui an se vor deschide alte trei magazine,în Bucureşti - în Băneasa Shopping Center, în Cluj-Napoca şi înConstanţa, iar pe termen mediu, respectiv cinci până la opt ani,reţeaua de magazine New Look ar putea ajunge la 20 de unităţi.Investiţia medie într-un magazin este de 600.000 de euro.

În România, produsele New Look vor avea preţuri începând de la79 de lei pentru rochii, 49 de lei pentru jeans, 89 de lei pentrujachete şi 35 de lei pentru încălţăminte. În 2010, afacerilegrupului Genco, din care fac parte şi magazinele Intersport, aucrescut cu 10% comparativ cu anul anterior, potrivit oficialilorcompaniei.

În condiţiile în care afacerile companiei au fost în 2009 de337,5 mil. lei (80 mil. euro), anul trecut cifra de afaceri a urcatla 371 mil. lei (88 mil. euro). Ponderea Intersport în cifra deafaceri a Genco nu a fost comunicată de companie.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.