Constructorul francez Bouygues, care a lucrat la hotelurile Novotel şi Pullman din Capitală, se pregăteşte să reia anul acesta activitatea de construcţii pe piaţa locală după ce filiala locală a intrat în stand-by odată cu debutul crizei financiare în 2008-2009.
„Suntem pregătiţi să reluăm lucrările în România. Am observat semnale pozitive în această ţară, semnale ce au început să apară încă din al doilea semestru al anului trecut, moment în care am şi decis să mobilizăm echipa din România. Avem cel puţin cinci ţinte clare de proiecte pentru care licităm până în iunie şi cred că vom relua lucrările chiar din primul semestru al acestui an“, a declarat într-un interviu pentru ZF Ludovic Duplan, director regional pentru Europa Centrală în cadrul grupului francez Bouygues, unul dintre cei mai mari constructori din lume, cu afaceri de peste 11 miliarde de euro în 2013 şi peste 52.000 de angajaţi.
Duplan spune că sunt şanse foarte mari ca primul proiect pentru care compania va începe lucrările anul acesta să fie în domeniul utilităţilor, însă nu a oferit detalii, precizând însă că se uită şi spre proiecte din zona spaţiilor de birouri, centrelor comerciale sau logistică.