Companii

Gala ZF 2020 – Traversăm criza împreună: „Este momentul ca împreună, business, societate civilă, autorităţi, să avem un dialog real şi să lucrăm la soluţii pentru revenirea economică“

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Alex Ciutacu, Ştefan Stan

23.11.2020, 00:08 504

Un maraton de aproape 4 ore care a făcut înconjurul lumii având drept ghizi expaţi români în poziţii de top din Filipine până în Australia şi înapoi în Europa, cele mai valoroase companii din România şi un mesaj clar - „Împreună traversăm criza“ – aşa a arătat prima Gală ZF derulată online.

„Împreună“ este cuvân­tul-che­ie pentru traversarea crizei actuale, atât din punct de ve­dere sanitar, dar mai ales din punct de vedere economic, iar 2020 a adus o nevoie clară de dialog real pentru soluţii concrete în­tre mediul de business, socie­tate civilă şi au­torităţi, au concluzionat unii dintre cei mai pu­ter­nici executivi din piaţa locală, ale căror busi­nessuri au fost premiate săp­tămâna tre­cută la Gala ZF 2020

„Vrem să facem lucrurile mai bune pen­tru cei din jurul nostru, să con­tribuim la proiecte relevante pentru societate şi să generăm schimbare acolo unde este ne­voie de ea. Aceste principii care ne ghi­dează sunt cu atât mai importante în con­textul fără precedent al crizei Covid-19 şi cred că titlul acestei seri este foarte inspirat. Traversăm criza îm­pre­ună. Este momentul ca împreună, busi­ness, societate civilă, autorităţi, să avem un dialog real şi să lucrăm la soluţii pen­tru revenirea economică“, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, în primul său mesaj transmis în limba română.

ZF a premiat în cadrul eve­ni­men­tului cele mai valoroase com­pa­nii din Ro­mânia, într-un efort de calcul rea­lizat în parteneriat cu BT Capital Partners şi Veridio, iar topul anului 2020 a înre­gis­trat schimbări sur­prinzătoare.

„Un me­saj de încredere pornind de la tema galei. «Împreună» este cuvântul cel mai adu­că­tor de speranţă în aceste mo­men­te. Oame­nii pot făuri lucruri măreţe atunci când se sprijină, se înţeleg, discută şi cola­borează. Sunt convins că doar aşa vom putea înfrunta neprevă­zu­tul şi vom gă­si calea către un viitor mai bun“, a trans­mis Dragoş Pavăl, CEO al De­de­man, com­panie care se află pe locul 5 în topul celor mai valoroase businessuri locale.

Cea mai valoroasă bancă din topul realizat de ZF rămâne în 2020 Banca Transilvania, în contextul în care banca de la Cluj s-a situat pe locul 6 în clasa­men­tul general, la o evaluare de 2,2 mld. euro.

„Am fost uimit câţi manageri ro­mâni buni sunt afară şi ce resurse avem de fapt, care reprezintă România în afa­ră. Asta dă speranţa de care avem ne­voie când mă gândesc la tineri, nu doar tinerii an­tre­prenori, dar şi tinerii cu care inter­ac­ţio­năm în fiecare zi“, a spus Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania. 

Locul 1 în topul celor mai valo­roa­se com­panii din 2020 a fost ocupat de „primul unicorn românesc“ – UiPath – o com­panie care a pornit dintr-un apar­ta­ment din Delea Veche, Bucu­reşti şi a ajuns astăzi să valoreze 10,5 mld. euro.

„N-am crezut niciodată că nu putem cuceri lumea dacă avem teh­no­logia po­tri­vită. Faptul că am reuşit să combinăm curajul, lipsit de aroganţă, cu modestia, cred că aceasta a fost reţeta succe­sului“, a declarat Vargha Moayed, chief strategy officer, UiPath. 

Tema centrală a Galei ZF 2020 a fost „Romanians going global - Cei mai valoroşi executivi români care lucrează în străinătate“. Cu ajutorul lor am vrut să vedem cum arată lumea businessului din afară, cu ce este diferită faţă de România, ce putem învăţa astfel încât să ardem etapele. „Plecarea cred că este o combinaţie între o serie de calităţi şi oportunităţi care trebuie să se ivească. Uneori, de­geaba le ai dacă nu vine o conjunctură de aşa natură. Cred că trebuie să existe circumstanţele necesare pentru o companie din afara ţării“, a spus Severina Pascu, COO şi deputy CEO, Sunrise UPC.

„Ne este frică să ne asumăm riscuri şi cel mai mare risc este să nu ne asumăm niciun risc. În România trebuie să ne asumăm riscurile trans­for­mării, altfel nu vom avea evoluţie“, a declarat Theodor Alexan­drescu, un expat român din asigurări care astăzi este head of sales pentru Orientul Mijlociu în cadrul gigantului Zurich Insurance Company. 

Evenimentul ZF de anul acesta a fost organizat în parteneriat cu Kaufland, CEC Bank, Immofinanz, Hidroelectrica, Alpha Bank, Superbet, Tinmar Energy, EY România, Patria Bank, Garanti BBVA, Automobile Bavaria, Pădurea de mâine, Cognizant Softvision, Vodafone, Salbac, Aqua Carpatica, Agricola, Bosch, Sphera, Albalact, Coface, Uniqa Asigurări, Ursus Breweries, Romgaz, Intesa Sanpaolo Bank, Answear, Bursa de Valori Bucureşti, Elco şi Terapia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO