Companii

Gabriel Sburlan, Metrorex: Credem că legătura între Otopeni şi Gara de Nord va fi cea mai aglomerată linie de metrou. Una dintre cele mai mari investiţii la nivelul reţelei de metrou din Bucureşti în acest moment este cea pentru linia care ar urma să lege Gara de Nord de aeroportul Otopeni

Gabriel Sburlan, şef serviciu tehnic la Metrorex: Toate proiectele sunt condiţionate de alocarea fondurilor. Am încercat să atragem cât mai multe fonduri europene şi, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, având acces la fonduri, am reuşit să schimbăm aproape toată flota de trenuri.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

15.11.2021, 12:00 4597

Metrorex mai are în circulaţie 15 trenuri vechi, dintr-un total de 84 cât numără întreaga flotă, iar acelea ar urma să fie schimbate în următorii ani.

„Toate proiectele sunt con­diţionate de alocarea fondurilor. Am încercat să atragem cât mai multe fonduri europene şi, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, având acces la fonduri, am reuşit să schimbăm aproape toată flota. Avem 84 de trenuri în circulaţie, din care doar 15 mai sunt de producţie veche“, a spus Gabriel Sburlan, şef serviciu tehnic la Metrorex, în cadrul videoconferinţei ZF Economia verde dedicată transporturilor.

În calitate de mare consumator de energie, Metrorex încearcă să folosească energie verde pentru cel puţin 20% din consumul total, ca parte a strategie de susţinere a transportului sustenabil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO