Companii

Furnizorul de carduri de combustibil DKV ajunge la 700 de staţii partenere în România

Furnizorul de carduri de combustibil DKV ajunge la 700 de...

Autor: Bogdan Alecu

10.02.2016, 19:18 2083

DKV Euro Service România a extins, începând cu acest an, colaborarea cu Lukoil România, astfel că toţi utilizatorii cardului DKV vor putea alimenta fără numerar în oricare dintre cele peste 300 de staţii de distribuţie carburanţi operate de compania petrolieră în ţară. Totodată, reţeaua de puncte de acceptanţă DKV a continuat să crească şi în cazul altor parteneri existenţi, cum ar fi MOL sau OMV/Petrom.

“Lukoil este unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanţi de pe piaţă, cu o reţea vastă de staţii. Odată cu această extindere a colaborării, numărul total de benzinării unde se poate alimenta cu DKV în România s-a dublat, ceea ce înseamnă că suntem şi mai aproape de clienţii noştri, pe orice rută aleg. Creşterea numărului de parteneri şi a punctelor de acceptanţă din România este un element important în strategia de dezvoltare DKV pe plan local, cu atât mai mult acum, când scăderea TVA creează premisele favorabile pentru ca transportatorii să alimenteze în ţară”, a declarat Robert Vass, Country Manager DKV Euro Service România. 

DKV Euro Service oferă deţinătorilor de DKV CARD posibilitatea să plătească pentru carburanţi fără numerar într-o reţea extinsă de 703 staţii partenere LUKOIL, MOL, OMV/Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral şi altele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO