Companii

Francezii de la Auchan şi Decathlon lansează un nou tip de parteneriat, prin care unele produse ale Decathlon vor fi integrate în oferta hipermarketurilor Auchan

Francezii de la Auchan şi Decathlon lansează un nou tip...

Autor: Roxana Rosu

16.03.2021, 14:10 544

Grupurile franceze Auchan şi Decathlon au adus şi pe piaţa din România un proiect pilot de parteneriat, prin care o parte dintre echipamentele şi articolele sportive din Decathlon vor fi integrate în oferta hipermarketurilor Auchan din ţară, în zone special dedicate.

Cele două companii au lansat deja această colaborare în Franţa, Polonia şi Ucraina.

Etapa pilot a acestui proiect începe în această lună în hipermarketul Auchan Drumul Taberei. Oferta Decathlon include peste 60 de articole sportive precum echipamente de fitness, mingi de baschet şi fotbal, accesorii pentru biciclete, accesorii de aerobic, accesorii pentru camping.

Mini shop-ul Decathlon din Auchan Drumul Taberei a dus la o creştere de 70% a numărului de clienţi pe categoria de articole sportive, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Suntem mândri de această colaborare, având în vedere că partenerul nostru, Decathlon, este un lider pe piaţa de articole sportive. În plus, una dintre misiunile noastre este încurajarea unui stil de viaţă activ prin sport iar pentru a sublinia şi mai mult acest angajament, considerăm necesar să lărgim gama de articole sportive din Auchan cu echipamente de calitate, atât pentru amatori, cât şi profesionişti, asigurând clienţilor noştri în continuare cel mai bun raport calitate-preţ.”,  a declarat Tiberiu Dăneţiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO