Companii

Fostele fabrici din centrul oraşelor devin magazine sau proiecte imobiliare. „Fabricile nu au ce căuta în oraş, spaţiile lor sunt ideale pentru rezidenţial şi retail. Dintre producători, unii şi-au relocat fabrica, iar alţii au intrat în faliment ori au închis.“

Fostele fabrici din centrul oraşelor devin magazine sau...

Autor: Cristina Roşca

21.03.2021, 18:21 5544

Câteva zeci de fabrici - de mobilă, cosmetice, alimente sau materiale de construcţii - au fost dărâmate în ultimele două decenii pentru ca pe terenul rămas liber să se construiască magazine de bricolaj, hipermarketuri, malluri sau blocuri. Activitatea de producţie a fost relocată. Sunt şi cazuri în care fabricile au fost închise definitiv.

„În ultimii 30 de ani urbanizarea a fost spectaculoasă. Oraşele au crescut mult, din toate punctele de vedere, astfel că o serie de cartiere rezidenţiale s-au dezvoltat la periferie, unde au fost probleme legate de infrastructură şi utilităţi. Producătorii vechi sunt ampla­saţi în centrele oraşelor. Fabricile nu au ce căuta în oraş, spaţiile lor sunt ideale pentru rezidenţial şi retail“, spune Laurenţiu Duică, senior vice-president în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Avison Young. Cel mai recent exem­plu este cel al produ­cătorului de cămăşi Braiconf din Brăila care va vota în AGA vânzarea tere­nului pe care e am­plasată fabrica actuală către Kaufland, activitatea urmând a fi relocată. Alte exemple de fabrici care au fost înlocuite cu alte funcţionalităţi sunt cel al Colgate-Palmolive în zona Obor, al fostei fa­brici de bere Griviţa din zona pasajului Basarab, al unităţii de producţie In­dustria Iutei şi al Poiana la Braşov. Fosta fabrică a Colgate-Palmolive de la Obor a devenit primul magazin al Kaufland în România, pe când grupul american a renunţat la producţia lo­cală, operând doar import şi distribuţie.

Similar, la Braşov, fabrica de ciocolată Poiana s-a închis, pentru ca un magazin Lidl să se deschidă în loc. Ciocolata sub brandul românesc Poiana se produce, conform celor mai recente date ZF, în Bulgaria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO