Companii

Ford a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19 pentru Craiova

Ford a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19...

Autor: Bogdan Alecu

13.05.2021, 11:27 867

Ford România a deschis un centru public de vaccinare anti Covid-19 pentru comunitatea din Craiova.

Acest centru a fost autorizat de către Direcţia de Sănătate Publică Dolj, cu avizul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi Prefecturii Dolj.

“De la izbucnirea pandemiei, am depus toate eforturile pentru a menţine pe toată lumea protejată şi în siguranţă. Acum suntem în cel mai important punct al acestei provocări, vaccinarea. Sănătatea şi siguranţa angajaţilor nostri, precum şi a întregii comunităţi reprezintă o prioritate, iar acum suntem bucuroşi să ne alăturăm eforturilor autorităţilor locale şi să susţinem accesul la vaccinare pentru întreaga populaţie din Craiova”, a declarat Josephine Payne, Preşedintele Ford România.

În cadrul Ford Craiova lucrează peste 6.000 de angajaţi.

Centrul este situat în incinta fabricii Ford Craiova, lângă poarta 3 şi este deschis de luni până duminică, de la 8:00 la 20:00. Centrul va sta la dispoziţia persoanelor interesate pentru o perioadă de aproximativ 6 luni.

Vaccinul utilizat în centrul de vaccinare Ford este Cominarty, produs de compania farmaceutică Pfizer-Biontech, iar vaccinarea se poate face cu programare pe platforma naţională sau la faţa locului. Orice persoană vaccinată deja cu prima doză Pfizer într-un alt centru, poate primi a doua doză Pfizer în centrul de vaccinare Ford şi poate obţine certificatul de vaccinare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO