Companii

Fondul de investiţii Morphosis Capital intră pe piaţa de estetică medicală şi investeşte în reţeaua de clinici Cronos Med, cu afaceri de 4,3 mil. euro în 2020. În tranzacţie sunt implicaţi chirurgul Constantin Stan şi vedeta de televiziune Andreea Berecleanu

Constantin Stan, fondatorul Cronos Med şi Andrei Gemeneanu, Managing Partner Morphosis Capital

Constantin Stan, fondatorul Cronos Med şi Andrei Gemeneanu, Managing Partner Morphosis Capital

Autor: Cristina Bellu

10.11.2021, 09:47 661

Morphosis Capital, un fond de private equity cu 50 de milioane de euro capital subscris în IMM-uri româneşti, anunţă finalizarea investiţiei alături de Cronos Med, în urma căreia va forma un parteneriat cu Constantin Stan, fondatorul lanţului de clinici de estetică medicală, şi cu Andreea Berecleanu, acţionar minoritar, în vederea dezvoltării business-ului.

„Din poziţia de fondator investitor şi mentor pentru echipele de medici existente şi viitoare, susţin investiţia Morphosis, pentru că am certitudinea că va fi de bun augur pentru oamenii cărora ne adresăm, beneficiarii oricărei mişcări strategice de business. De asemenea, Cronos Med rămâne locul în care sunt şi vor fi bineveniţi tinerii medici, dornici să facă performanţă”,  spune Constantin Stan.

Business-ul Cronos Med a fost fondat în 1991 la Bacău, de către Constantin Stan, care are peste 30 de ani de experienţă în chirurgia estetică şi plastică. În prezent, compania operează o reţea de centre medicale specializate în medicina estetică şi plastică, fiind una dintre cele mai extinse din România. Cronos Med deţine la Bucureşti şi la Bacău trei clinici şi un spital. 

Raportat la cifra de afaceri, Grupul reprezintă cea mai mare reţea de clinici de estetică medicală din România. În 2020, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 4,3 milioane de euro, în ciuda unui an pandemic extrem de dificil. În ultimii trei ani, Cronos Med a marcat o rată de creştere anuală compusă de aproape 40%.

Clinicile Cronos Med acoperă un spectru larg de tratamente estetice: chirurgie estetică, plastică şi reconstructivă şi tratamente estetice minim invazive. Clinica medicală cuprinde următoarele specialităţi: chirurgie, dermatologie, ginecologie, oftalmologie, ORL, nutriţie-diabetologie, psihologie.

„În urmă cu trei decenii, piaţa de estetică medicală din Europa reprezenta o nişă, unde cei câţiva medici de elită ofereau o gamă limitată de tratamente pentru un număr mic de pacienţi. Astăzi, datorită conştientizării consumatorilor asupra beneficiilor aduse de tratamentele estetice, piaţa are parte de o dezvoltare accelerată”, adaugă Andrei Gemeneanu, Managing Partner Morphosis Capital.

Valoarea tranzacţiei se încadrează în pragul standard al investiţiilor Morphosis Capital Fund I, cuprinsă între 5 şi 10 milioane de euro. Infuzia de capital de la Morphosis Capital va contribui la consolidarea poziţiei Cronos Med ca lider naţional în sectorul esteticii medicale şi la extinderea reţelei de clinici în oraşe cheie din România.

Tranzacţia a fost facilitată de firma de avocatură RTPR, în calitate de consilier al Morphosis Capital şi Cronos Med. Mazars a realizat due diligence financiar şi fiscal pentru tranzacţie, în timp ce Candesic, firma de consultanţă de top din domeniul medical, cu sediul în Londra, a fost responsabilă pentru due diligence comercial.

Tranzacţia a fost aprobată de către Consiliul Concurenţei în data de 25 august 2021.

Investiţia în Cronos Med este a cincea tranzacţie realizată de Morphosis Capital, care deţine în prezent participaţii în DocProcess, Medima Health, Dr. Leahu Dental Clinics şi EMI. Este, de asemenea, a treia şi ultima investiţie a Morphosis Capital Fund I în sectorul serviciilor medicale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO