Companii

Fondul de investiţii Morphosis Capital vrea să finanţeze în 2021 două companii cu o sumă cuprinsă între 10 şi 20 mil. euro

Fondul de investiţii Morphosis Capital vrea să...

Autor: Mediafax

25.02.2021, 09:50 71

În 2021, fondul de private equity Morphosis are în plan finanţarea a două companii din domenii precum servicii medicale, tehnologie, producţie sau servicii B2B, prin investirea unei sume totale cuprinse între 10 şi 20 de milioane de euro, anunţă fondul. 

În 2020 Morphosis a încheiat două tranzacţii, preluând o participaţie majoritară în lanţul de clinici medicale specializat în imagistică şi radiologie Medima Health şi o deţinere minoritară în Clinicile Dentare Dr. Leahu. Alături de investiţia din 2019 în DocProcess, Morphosis are în prezent trei companii în portofoliu.

În 2020, echipa Morphosis Capital a analizat propuneri de la peste 200 de companii ce căutau investiţii, aspect ce a confirmat faptul că antreprenorii români sunt interesaţi să acceseze capital pentru creştere, în special finanţare de tip private equity.

Prima investiţie a fondului, în septembrie 2019, a fost în compania de tehnologie DocProcess. Cu capitalul primit de la Morphosis, DocProcess şi-a extins cu succes prezenţa în 2020 în Europa. În septembrie 2020, Morphosis a anunţat preluarea unui pachet majoritar în Medima Health. Infuzia de capital furnizată de Morphosis Capital va alimenta expansiunea Medima în România şi dezvoltarea serviciilor de teleradiologie. În noiembrie 2020, Morphosis a preluat o participaţie minoritară în Clinicile Dentare Dr. Leahu. Investiţia fondului va fi utilizată pentru accelerarea expansiunii Clinicilor Dentare Dr. Leahu în România cu 20 de unităţi medicale noi în următorii cinci ani.

Cu un capital subscris de 50 de milioane de euro, Morphosis se aşteaptă să investească integral capitalul din primul fond până la mijlocul anului 2022, prin urmare mai devreme faţă de calendarul stabilit iniţial. Conducerea intenţionează să investească cu Morphosis Capital Fund I în alte patru companii locale. Între anii 2024 şi 2025, fondul anticipează iniţierea procesului de exit prin listarea companiilor din portofoliu la bursă sau prin parteneriat cu fonduri regionale sau globale. Strategia de exit pentru fiecare companie de portofoliu va depinde de decizia luată împreună cu fondatorii.

Morphosis Capital investeşte între cinci şi 10 milioane de euro pe tranzacţie în IMM-uri scalabile din România cu potenţial pentru extindere naţională şi internaţională şi cu EBITDA de minim jumătate de milion de euro. Strategia de investiţii a fondului permite fie preluarea de pachete minoritare fie majoritare, ce variază între 30% şi 70%, în funcţie de nevoile individuale ale fiecărei companii. Conform filosofiei fondului «private equity with a human touch», un pilon esenţial al politicii Morphosis Capital este ca, pe lângă accesul la capital, să formeze parteneriate cu companiile din portofoliu, pentru a aduce astfel o valoare reală în afacerile respective.

Fondul European de Investiţii (FEI) prin Programul Operaţional Regional, finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională, este investitorul principal în Fondul Morphosis Capital I. În afară de FEI, printre investitorii în Morphosis se mai numără şi Banca Transilvania, investitori instituţionali din Belgia şi Orientul Mijlociu precum şi antreprenori de succes din România şi din străinătate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO