Companii

Fondul de investiţii Advent a intrat în negocieri exclusive să cumpere Zentiva, divizia europeană de medicamente generice a Sanofi pentru 1,9 mld. euro

Fondul de investiţii Advent a intrat în negocieri...

Autor: Georgiana Mihalache

17.04.2018, 15:53 588

Francezii de la Sanofi sunt în „negocieri exclusive” cu fondul de investiţii Advent International pentru a vinde divizia  europeană de medicamente generice Zentiva, cu operaţiuni inclusiv în Ro­mânia (fosta Sicomed) pentru 1,9 miliarde de euro, potrivit unui anunţ al companiei.

„Advent  International  şi  Sanofi  au  intrat  în  negocieri  exclusive  în  baza cărora Advent ar achiziţiona Zentiva, divizia europeană Sanofi de medicamente generice, pentru 1,9 miliarde euro. Oferta Advent este fermă, are caracter obligatoriu şi este finanţată integral. Se  preconizează  că  tranzacţia  va  fi  finalizată  până la  sfârşitul  anului,  după efectuarea  unor  consultări  cu  reprezentanţii  angajaţilor  Sanofi  şi  sub  rezerva îndeplinirii unor condiţii specifice de finalizare”, potrivit anunţului companiei.

Tranzacţia ar marca revenirea fondului de investiţii Advent pe piaţa românească de sănătate, după ce între 2003 şi 2006 a deţinut producătorul de medicamente Terapia, iar între 2008 şi 2013 a deţinut producătorul de medicamente Alvogen.

„În urma unei revizuiri cuprinzătoare a opţiunilor strategice pentru divizia noastră europeană de medicamente generice, am hotărât că transferarea operaţiunilor către Advent este cea mai bună opţiune pentru a-i asigura succesul pe termen lung”,  a spus Olivier Brandicourt, CEO Sanofi.

„Pentru noi, sectorul medicamentelor generice esteunul atractiv, întrucât acesta le permite mai multor oameni să aibă acces la tratamente de calitate, la costuri reduse. Considerăm că Zentiva este o platformă foarte bună, cu oameni talentaţi, în care putem investi pentru a construi un nou lider  independent  pe  piaţa  europeană  a  medicamentelor  generice”,  au  declarat  Tom  Allen, Managing Director şi co-director al echipei europene de sănătate Advent International, şi Cédric Chateau, Managing Director şi director al Advent International în Franţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO