Companii

FNPAR organizează, cu sprijinul Mediafax, Conferinţa Naţională a Tinerilor Fermieri

Autor: Mediafax

09.05.2012, 18:03 131

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) organizează vineri, 11 mai, începând cu ora 9.00, la Sibiu, la hotelul Ramada (Str. Emil Cioran nr. 2), întâlnirea de constituire a Federaţiei Tinerilor Fermieri din România, alături de reprezentanţi oficiali ai Guvernului României, Comisiei Europene şi ai organizaţiilor europene de profil.

Întâlnirea se va concretiza într-o conferinţă organizată cu suportul Agenţiei de presă MEDIAFAX, la care vor fi dezbătute problemele importante din agricultura românească, cu accent pe întinerirea şi modernizarea agriculturii, proiectelor şi programelor interne şi europene pentru tinerii fermieri, precum şi a sprijinului financiar acordat acestora. La conferinţă vor fi oferite informaţii cu privire la Federaţia Tinerilor Fermieri din România, respectiv detalii legate de organizare, cum se pot face înscrierile, condiţii de calificare şi ce avantaje şi sprijin au membrii.

Federaţia Tinerilor Fermieri din România (FTFR) îşi propune să devină reprezentantul oficial al sectorului agricol tânăr şi inovator constituind, totodată, şi factorul de dialog social instituţionalizat în relaţia cu instituţiile publice centrale, locale şi europene, astfel încât reglementările legale emise de acestea să favorizeze realizarea obiectivelor, proiectelor şi intereselor armonizate ale membrilor săi.

Federaţia Tinerilor Fermieri din România are ca obiectiv principal promovarea unui sector agricol mai tânăr şi inovator, de a crea condiţii bune de lucru şi de viaţă pentru tinerii care doresc să se iniţieze în agricultură şi pentru cei care sunt deja "tineri fermieri".

FTFR va realiza acest lucru acţionând ca un forum de comunicare şi dialog între tinerii fermieri din ţara noastră şi cei europeni.

FTFR nu reprezintă şi nu depinde de nici o ideologie politică şi reprezintă toate categoriile de agricultori tineri şi tineri interesaţi de un viitor în agricultură şi zonele rurale.

Conferinţa va fi moderată de Viorel Matei - Preşedinte FNPAR şi are ca invitaţi şi lectori oficiali ai Ministerului Agriculturii, Klaus Iohannis, primarul Sibiului; Andras Vrancsik - Reprezentant CEJA - the European Council of Young Farmer-Consiliul European al Tinerilor Fermieri; Miroslav Kis - Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fermierilor din Serbia, Angel Vukodinov - preşedintele Federaţiei Naţionale a Tinerilor Producători de Cereale din Bulgaria; Codruţa Gheorghe - director, Direcţia Management Relatii Clienţi Persoane Juridice, Banca Carpatica; Cătălin Toncea - Şef Serviciu Animare Comercială, BRD - Groupe Societe Generale; Mauro Frola - Director General MAP; Cornelia Mihai - Director General - AM PNDR, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Andrei Haschi - Director, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - APIA Harghita.

Conferinţa organizată de FNPAR cu sprijinul MEDIAFAX are ca parteneri pe BRD - Groupe Societe Generale, Banca Carpatica, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, MAP- Maşini Agricole Performante şi Asociaţia Profesională AgroBiotechRom.

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro) şi prin evenimentele Romania Financial Forum, Romania Retail Forum şi Romania Construct Forum, oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri.

Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO