Companii

FMI: Care sunt consecinţele pe termen mediu ale pandemiei. Tabelul care atrage atenţia: COVID-19 este pus alături de ciuma neagră şi de gripa spaniolă

FMI: Care sunt consecinţele pe termen mediu ale...

Autor: Cristina Bellu

28.07.2020, 15:24 975

Incidenţa pandemiei de COVID-19 şi consecinţele acestui şoc vor avea impact asupra evoluţiei economiei reale pe termen scurt, dar ar putea afecta şi balanţa investiţii-economisire pe termen mediu, cel puţin o generaţie, potrivit lui Andrei Rădulescu, economistul-şef al Băncii Transilvania, care citează o analiză realizată recent de experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pe tema consecinţelor pe termen mediu ale pandemiei, având la bază evoluţiile de după incidenţa unor şocuri similare din trecut.

“Din perspectiva termenului scurt este de aşteptat o redinamizare în sfera economiei reale, pe măsura eliminării restricţiilor introduse pentru contracararea crizei sanitare şi resimţirii mixului relaxat de politici economice, fără precedent, în implementare în marile blocuri economice ale lumii începând cu luna martie, inclusiv programe monetare neconvenţionale de 6 trilioane dolari şi planuri fiscal-bugetare şi de venituri de peste 10 trilioane de dolari”, spune Andrei Rădulescu .

Pe termen mediu, incidenţa pandemiei şi consecinţele acestui şoc ar putea influenţa balanţa investiţii-economisire, cu impact pentru evoluţia costurilor reale de finanţare.

Practic, rata de economisire va creşte în urma incidenţei acestui şoc, aspect confirmat de evoluţiile din T1/2020, inclusiv în România, unde rata de economisire la nivelul populaţiei a urcat la 16.6%, maximul din ultimele decenii.

Pe de altă parte, nivelul redus al costurilor reale de finanţare are implicaţii pozitive pentru dinamica investiţiilor productive şi pentru climatul din piaţa forţei de muncă, fiind de aşteptat o majorare a salariului real, ceea ce a început deja să se întâmple în Statele Unite, prima economie a lumii.

Conform estimărilor FMI, pe baza evoluţiilor în urma pandemiilor anterioare, salariul real va creşte gradual, astfel încât după 40 de ani de la incidenţa crizei sanitare acesta va fi cu 10% mai ridicat. Totodată, nivelul redus al costurilor reale de finanţare va permite guvernelor să diminueze datoria publică, care va creşte semnificativ în 2020, prin prisma măsurilor fără precedent implementate pentru contracararea crizei sanitare şi impactului economic al acesteia.

Andrei Rădulescu mai menţionează că experţii FMI atrag atenţia cu privire la câteva caracteristici ale actualei pandemii care ar putea contracara scăderea ratei reale de dobândă pe termen mediu. În primul rând, rata efectivă de mortalitate este mult mai mică comparativ cu alte pandemii din trecut, iar sistemul medical este mult mai pregătit să intervină.În al doilea rând, spre deosebire de crizele sanitare anterioare, pandemia coronavirus afectează îndeosebi persoanele în vârstă, care nu mai participă pe piaţa forţei de muncă şi tind să economisească mai mult faţă de tineri, iar în al treilea rând, programele fiscal-bugetare şi de venituri fără precedent implementate de la declanşarea pandemiei vor determina creşterea semnificativă a datoriei publice,ceea ce ar putea conduce la acumularea de presiuni pentru majorarea costurilor reale de finanţare.

“În încheierea analizei, experţii FMI previzionează un nivel redus al costurilor reale de finanţare pe termen mediu, ceea ce oferă marjă ridicată de manevră pentru intervenţia agresivă cu politici fiscal-bugetare pentru a contracara consecinţele crizei sanitare”, concluzionează Andrei Rădulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO