Companii

Florentina Tomoiu, Regional Sales Manager SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE: În noul context, angajatul e mai informat şi ştie exact ce beneficii medicale extrasalariale doreşte. Din cei circa 5 mil. de angajaţi, peste 190.000 de salariaţi asiguraţi sunt în portofoliul companiei

Videoconferinţa HR TRENDS 2021: Noua lume a muncii- angajatul hybrid

Florentina Tomoiu, Regional Sales Manager SIGNAL IDUNA...

Autor: Alexandra Cepăreanu

31.03.2021, 12:55 228

În noul context creat de pandemie şi criza sanitară angajaţii sunt mult mai informaţi cu privire la beneficiile extrasalariale, în special când vine vorba despre asigurări medicale, care până anul trecut nu reprezentau un punct atât de interesant pentru forţa de muncă, a spus Florentina Tomoiu, Regional Sales Manager SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE.

„Vorbim acum despre angajaţi foarte dornici să se informeze, care au deschidere să utilizeze uneltele pe care noile servicii medicale le pun la dispoziţie, dar sunt şi angajaţi conştienţi că există  riscul de îmbolnăvire, pe care preferă să îl transfere, atât pentru ei, cât şi pentru membrii de familie. Angajatul îşi face bine temele, devine dornic de control, investeşte mult timp în a evalua alternative de medici şi cadre medicale potrivite pentru nevoile lor şi decid pe mâna cui se lasă. Nu mai e suficient să spun că pot acoperi cu o asigurare medicală intervenţia la o clinică de ortopedie, pentru că angajatul o să caute feedback şi vine deja cu o decizie punctată. Am avut parte de angajaţi care au deschidere să folosească noile servicii medicale, deşi dorinţa lor era minimă înainte, discuţiile despre aceste beneficii au devenit interesante pentru aceştia. Faptul că angajaţii pot alege orice medic din România, orice clinică în care îşi pot rezolva nevoia medicală, indiferent că este una preexistentă sau o situaţie nouă, asigurarea de sănătate devine un must have”, a spus Florentina Tomoiu în cadrul videoconferinţei HR TRENDS 2021: Noua lume a muncii- angajatul hybrid.

De asemenea, din cei aproximativ 5 milioane de angajaţi înregistraţi pe piaţa din România, peste 190.000 de persoane asigurate se află în portofoliul companiei SIGNAL IDUNA.

 

Alte declaraţii:

Interesul pentru sănătate şi prioritatea pe care angajaţii o acordă sănătăţii a crescut foarte mult anul trecut. 

A trebuit să ne adaptăm şi să găsim modalităţi de a fi productivi, motivaţi, fericiţi.

Am constatat trei tipuri de comportamente, fiind activă în zona de beneficii de sănătate extrasalariale – am întâlnit companii care înţelegeau nevoia de o oferi acces la servicii medicale private pentru angajaţi, de a prelua presiunea financiară care există atunci când apare o nevoie medicală, dar nu găseau momentul şi resursele financiare care să fie disponibile pentru implementarea unui astfel de beneficiu. Mare parte din acele companii au reprioritizat bugetul şi au găsit şi implementat rapid aceste beneficii extrasalariale.

Pe de altă parte ne interesectam cu multe organizaţii mari cu istoric real în a oferi beneficii medicale extrasalariale, care considerau că e o alternativă suficientă prin a oferi aceste abonamente la clinici private şi nu voiau neapărat să vadă şi alte alternative şi cum ar putea o asigurare privată de sănătate să completeze un abonament medical, astfel încât să răpundă cât mai eficient nevoilor medicale ale angajaţilor. Această categorie a devenit deschisă şi liderii companiilor au fost dornici să înţeleagă care sunt alternativele din piaţă.

Există şi a treia categorie – sunt companii care au decis să menţină beneficiile existente şi să suplimenteze aceste beneficii prin introducerea unui nou buget şi acordarea unei extensii de acoperire, printr-o asigurare privată de sănătate. Spre exemplu, Garanti BBVA, partenerul nostru care începând de mâine va extinde către toţi angajaţii o asigurare de sănătate suplimentară, tocmai pentru a le oferi o plasă de siguranţă, a-i face să se simtă protejaţi, inclusiv în situaţiile în care apar diagnostice mai puţin plăcute, care implică cheltuieli suplimentare,  acces la servicii importante în afara ţării şi cazuri de spitalizare şi servicii medicale mai ample.

Asigurările au frumuseţea că nu sunt produse predefinite ci sunt modulare, astfel, cu fiecare client avem o sesiune de a construi pachete care să corespundă nevoilor şi profilului angajaţilor. Fiecare discuţie cu fiecare client generează un proiect diferit. Asigurările au posibilitatea să acopere atât servicii de bază, precum consultaţii, analize, investigaţii în ambulatoriu, dar şi servicii medicale mai complexe, cum ar fi intervenţii chirurgicale, spitalizări, situaţii de diagnostic oncologic, situaţii de afecţiuni grave, indemnizaţie de naştere, monitorizare sarcină sau indemnizaţii de lentile.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO