Companii

Flamingo taie 60% din preturi pentru a scapa de stocuri

12.01.2009, 17:29 16

Retailerul electro IT Flamingo a anuntat ca va reduce cu pana la 60% preturile unor produse electronice si electrocasnice, promotia urmand sa fie desfasurata pana la jumatatea lunii februarie. Potrivit reprezentantilor companiei reducerile de preturi au fost introduse pentru eliminarea stocurilor. "Promotia are doua obiective. Primul este reducerea si optimizarea stocurilor, iar al doilea este atragerea consumatorilor in magazine prin preturile care au reduceri intre 10% si 60%", a declarat Jiri Rizek, directorul general al Flamingo. El a adaugat ca reducerile vor fi practicate pentru toate categoriile de produse, fie telecom, IT, sau electronice de uz casnice, fiecare magazin in parte urmand sa aiba promotiile sale, in functie de surplusul de stoc acumulat. Referitor la evolutia vanzarilor in perioada urmatoare, Rizek a estimat ca apetitul consumatorului va fi in continuare redus, iar pentru prima jumatate a anului se preconizeaza o reducere a vanzarilor mai mare de 10%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO