Companii

Firme de lobby pentru piata comuna

17.08.2004, 00:00 13

Aflati intr-o perioada dificila din cauza crizei materiei prime si cu perspectiva unei concurente acerbe dupa aderarea Romaniei la UE, procesatorii de carne intentioneaza sa angajeze firme de lobby care sa le usureze intrarea pe piata unica europeana.
"Vrem sa incheiem un contract cu o firma de lobby impreuna cu care, printre altele, sa analizam piata europeana, sa gasim nisele de piata dupa momentul aderarii si sa vedem care sunt oportunitatile de finantare", spune Teodor Apostol, presedintele producatorului de mezeluri Kosarom Pascani, unul dintre primii zece procesatori de carne.
El spune ca firmele si asociatiile profesionale de profil din Ungaria sau Polonia au intreprins demersuri similare inaintea aderarii la UE. "Industria alimentara romaneasca nu este pregatita in acest moment din punct de vedere comercial, numai daca ne uitam pe deficitul urias in comertul cu produse agroalimentare", afirma Apostol.
Sorin Minea, presedintele Asociatiei Romane a Carnii, organizatie din care fac parte majoritatea producatorilor autohtoni de mezeluri, este de acord cu initiativa presedintelui Kosarom. "Este o initiativa care nu poate face decat bine industriei si in masura in care costurile asociate ei sunt rezonabile, o vom sustine in cadrul asociatiei, pentru ca industria are nevoie sa stie exact cu ce se va confrunta dupa aderare", afirma Minea.
Situatia actuala a industriei mezelurilor nu ofera nici autoritatilor romane un tonus optimist pentru momentul apropiatei aderari la UE. Din datele Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (AVSA) reiese ca 80% din fabricile de procesare a carnii ar ar putea fi inchise pana in 2007, pentru ca nu indeplinesc normele sanitar-veterinare impuse de cerintele UE. O situatie similara a fost intalnita si in cazul unor state care au aderat in acest an la UE si care au fost nevoite sa-si inchida sute de unitati pana ce acestea au indeplinit toate criteriile solicitate de autoritatile comunitare.
Din totalul de 1.317 fabrici de prelucrare a carnii, doar aproximativ 20% ar putea fi conforme cu standardele UE, dar acestea vor acoperi aproape 80% capacitatea totala de prelucrare din prezent. In prezent, producatorii romani de mezeluri nu pot exporta pe piata europeana.
Industria autohtona a procesatorilor de carne a fost evaluata anul trecut la circa 260 de milioane de euro (130.000 de tone). Principalii jucatori de pe piata sunt Cris-Tim, Aldis Calarasi, Tabco-Campofrio, Kosarom Caroli, Principal Construct si Medeus.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO