Companii

Firma de avocatură Eversheds Sutherland promovează trei parteneri în cadrul biroului din Bucureşti

Firma de avocatură Eversheds Sutherland promovează trei...

Autor: Cristina Bellu

22.02.2021, 14:08 417

Firma de avocatură Eversheds Sutherland Romania continuă dezvoltarea ariilor de practică banking şi finance, telecom, corporate şi employment şi anunţă promovarea avocaţilor seniori  Alexandra Şulea, Carolina Baloleanu şi Oana Dobre ca parteneri în cadrul biroului din Bucureşti.

Ele vor completa astfel echipa de parteneri formată din Mihai Guia, Cristian Lina, Cristian Guia şi Sorin Şuşnea.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii firmei de avocatură, Alexandra Şulea şi Oana Dobre vor coordona proiecte din ariile de practică de Corporate M&A şi Employment, iar Carolina Baloleanu se va axa pe proiectele de Banking & Finance, Telecom şi Energy ale casei de avocatură.

Totodată, Cristina Roşca şi Irina Stoicescu au fost promovate ca avocaţi seniori în cadrul ariilor de practică de Real Estate, respectiv Corporate.

Eversheds Sutherland Romania este o societate de avocatură care are la nivel global 68 de birouri în 32 de jurisdicţii, în care activează peste 3.000 de avocaţi, oferind servicii juridice sectorului de business şi financiar, public şi privat. Echipa Eversheds Sutherland Romania este în prezent formată din treizeci de avocaţi, cu activitate şi proiecte în ariile de practică cheie pentru mediul de afaceri, precum fuziuni şi achiziţii, finanţări, dreptul muncii, dreptul concurenţei, drept imobiliar, energie, telecomunicaţii, litigii şi arbitraj, protecţia datelor.

Recent, Eversheds Sutherland Romania a asistat acţionarul majoritar Telekom în procesul de vânzare a reţelei fixe de telecomunicaţii către Orange, compania elveţiană Sika cu privire la achiziţia Adeplast şi gigantul Unilever în proiectele de achiziţie Betty Ice şi Fru Fru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO