Companii

Fashion Days: 4% din comenzi au fost livrate prin Poştă din octombrie până acum

Fashion Days: 4% din comenzi au fost livrate prin Poştă...

Autor: Ioana Nita

23.01.2018, 16:08 152

Aproximativ 4% din comenzile primite de Fashion Days, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de modă online, în ultimele trei luni au fost livrate prin intermediul Poştei Române, retailerul făcând disponibilă această opţiune din octombrie 2017.

Astfel, pe lângă opţiunea de livrare prin curier, clienţii Fashion Days au şi posibilitatea de a alege livrarea produselor şi prin intermediul Oficiilor Poştale, serviciul de livrare fiind gratuit pentru comenzi în valoare de minim 50 lei.

“Vrem să transformăm experienţa de shopping a clienţilor Fashion Days într-una cât mai plăcută şi comodă. Cu peste 500 de puncte de lucru în toată ţara, Poşta Română era alegerea firească pentru clienţii noştri cu un program încărcat. Aceştia nu doar că îşi pot prelua comenzile din Oficiul Poştal cel mai apropiat lor, pot deschide şi verifica coletele în momentul livrării şi pot achita contravaloarea lor, dacă nu au făcut-o, deja, online”, a declarat Robert Berza, director general al Fashion Days.

Opţiunea de livrare prin Oficiile Poştale le permite clienţilor Fashion Days să îşi aleagă din momentul plasării comenzii Oficiul Poştal unde doresc să le fie livrat coletul. Ulterior, aceştia sunt informaţi asupra sosirii coletului prin intermediul unui SMS de confirmare, după care au la dispoziţie 7 zile calendaristice pentru a-şi prelua comanda. În plus, clienţii îşi pot ridica inclusiv sâmbăta coletele de la Oficiile Poştale care au program în weekend. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO