Caută doar în titlu
Companii

Familia Fiterman ridică în Iaşi un nou spital, de recuperare medicală, cu 80 de paturi. „Estimăm o creştere cu 20% a cifrei de afaceri după finalizarea investiţiilor planificate.“

Operatorul de servicii medicale private Arcadia, deţinut de familia Fiterman, una din cele mai bogate din zona Moldovei, va deschide până la final de an un nou spital, de recuperare medicală, cu 80 de paturi, o investiţie de câteva milioane de euro, potrivit oficialilor companiei şi estimărilor ZF.

„Arcadia lansează în vara acestui an cel mai complex centru de recuperare medicală robotizată, care integrează  complet sistemul David, utilizat la nivel mondial şi care include peste 20 de aparate pentru recuperare şi kinetoterapie. Spre finalul anului ne dorim să inaugurăm un spital de recuperare medicală robotizată la cele mai înalte standarde tehnologice şi profesionale, cu ambulatoriu integrat şi o capacitate de peste 80 de paturi, în judeţul Iaşi. Estimăm o creştere cu 20% a cifrei de afaceri după finalizarea investiţiilor planificate“, a declarat pentru ZF Sorin Nistor, director medical al Arcadia. El nu a făcut publică valoarea investiţiei în noul spital, dar o astfel de construcţie necesită câteva milioane de euro, potrivit datelor ZF.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.