Companii

Faceţi o comparaţie între prezenţa la vot şi puterea economică a judeţelor din România

02.11.2014, 15:48 30355

Polarizarea economiei româneşti este la apogeu. Mehedinţi, Botoşani, Vaslui, Caraş- Severin şi Covasna au afaceri de doar 5 mld. euro pe an, de aproape zece ori mai mici decât cele mai bogate cinci judeţe: Argeş, Timiş, Cluj, Braşov şi Prahova, care au împreună 47 mld. euro. Bucureşti şi Ilfov adună afaceri de 100 mld. euro.

Capitala şi nouă judeţe din centrul şi vestul ţării generează 70% din cifra de afaceri a companiilor din România - 155 mld. euro, în timp ce economia altor 17 judeţe nu trece de 2 miliarde de euro anual, adică un rezultat cumulat care abia ajunge la 10% din rulajele businessului local, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

În Mehedinţi, judeţul cu cel mai redus număr de companii – puţin peste 4.000 – şi unde cifra de afaceri a firmelor nu ajunge nici măcar la un miliard de euro, zece dintre cei mai mari angajatori sunt instituţii de stat precum Protecţia Copilului, Spitalul Judeţean, Ambulanţa sau Direcţia Silvică, iar cea mai mare companie din judeţ - Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – a intrat în insolvenţă.

Mehedinţiul are o populaţie stabilă de 265.000 de locuitori, potrivit datelor recensământului din 2011, astfel că angajaţii din companii reprezintă mai puţin de 10% din numărul de locuitori.  Datele transmise ZF de către Registrul Comerţului arată că peste 620.000 de companii erau înregistrate în 2012 în judeţele din România, iar cifra lor de afaceri era aproape de 230 mld. euro. În aceste firme lucrau peste 4 milioane de salariaţi.

Companiile înregistrate în Bu­cureşti generează 35% din cifra de afaceri totală a firmelor din România şi adună 32% din numărul total de angajaţi din mediul de business.

Zece judeţe din România au 70% din business şi 80% din angajaţii din companii. Jumătate din ţară este „corigentă“ la economie

'

Spre comparaţie, prezenţa la vot, la nivel naţional, la scrutinul de duminică, până la 21.00, a fost 52,31%, mai mică decât la turul I al prezidenţialelor din 2009, când s-au prezentat la urne, până la aceeaşi oră, 53,52% dintre alegători, judeţele cu prezenţă mai mare fiind Ilfov, Sibiu, Olt, Teleorman, Prahova.

Potrivit comunicatului BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 9.563.769, dintre care 8.524.042 care au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 963.987 alegători au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 75.740 cu urna mobilă.

Procente mai mari s-au înregistrat în judeţele: Ilfov - 65,38%, Sibiu - 58,57%, Olt - 58,28%, Teleorman - 57,20% şi Prahova - 57,44%.

O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele: Satu Mare - 42,82%, Covasna - 43,12%, Maramureş - 43,39%, Harghita 44,07% şi Vaslui - 45,84%.

În restul judeţelor s-a înregistrat următoarea prezenţă la vot: Giurgiu - 56,33%, Dâmboviţa - 55,89%, Mehedinţi - 55,46%, Constanţa - 55,42%, Cluj - 55,38%, Vâlcea - 55,37%, Alba - 55,03%, Braşov - 54,73%, Dolj - 54,31%, Bucureşti - 54,29%, Hunedoara - 54,07%, Argeş - 54,04%, Gorj - 53,98%, Buzău - 53,38%, Călăraşi - 52,43%, Sălaj - 52,37%, Bistriţa Năsăud - 52,14%, Vrancea - 51,48%, Bihor - 51,41%, Timiş - 51,38%, Brăila - 50,93%, Galaţi, - 50,17%, Iaşi - 49,72%, Arad - 49,55%, Bacău - 49,38%, Botoşani - 49,32%, Tulcea - 48,83%, Neamţ - 48,82%, Suceava - 48,69%, Caraş Severin - 48,51%, Mureş - 47,82% şi Ialomiţa - 47,75%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO