Companii

Eximprod mai vine cu 20 de milioane de euro in imobiliare

03.12.2007, 15:06 115

Grupul buzoian Eximprod, cu activitati in domeniul productiei si distributiei de echipamente destinate industriei electricitatii, va investi anul viitor aproximativ 20 mil. euro in extinderea centrului de afaceri Buzau Business Center.
"In 2008 vom continua sa investim in sectorul imobiliar. Avem in plan extinderea centrului de afaceri din Buzau cu aproximativ 25-30.000 de metri patrati. Valoarea investitiei se ridica la aproximativ 20 de milioane de euro", a declarat Gheorghe Manole, directorul general al Eximprod Group.
Compania, cu afaceri de 24 mil. euro in primele noua luni ale acestui an, mai are in plan pentru anul urmator dezvoltarea a inca doua proiecte imobiliare, un proiect rezidential in care va investi 8 milioane de euro si un centru comercial, investitie de 7 milioane de euro.
Eximprod va incepe anul viitor un program de retehnologizare si dezvoltare a capacitatilor de productie ce cuprinde constructia unei hale noi de productie cu o suprafata de aproximativ 3.000 de metri patrati in care va investi 3 milioane de euro. "Pentru sectorul industrial vom dezvolta capacitati noi de productie in locatiile existente si vom moderniza procesul tehnologic", a adaugat Manole.
Pentru anul urmator, Eximprod mizeaza pe o crestere de 10% pe fondul cresterii investitiilor in retelele de distributie a energiei electrice. Printre principalii clienti ai companiei se numara Electrica Serv, E.ON, ENEL, CEZ, SN CFR si Transelectrica. Reprezentantii companiei estimeaza ca valoarea pietei locale de echipamente destinate industriei electricitatii, a atins anul acesta valoarea de un miliard de euro, ca urmare a cresterii investitiilor companiilor din sectorul energetic.
"Piata locala de profil s-a deschis in mod deosebit dupa aderarea la Uniunea Europeana. Investitiile in reabilitarea si dezvoltarea retelelor de transport al energiei electrice va mentine piata pe un trend crescator si in urmatorii 4-5 ani", a adaugat Manole.
Printre competitorii companiei de pe piata locala de profil se numara Siemens, ABB, Furukawa, Sediver, EnergoBit, Adrem Invest, Iproeb, Electromagnetica, AEM Timisoara si Electrotel Alexandria.
Grupul Eximprod cuprinde firmele Eximprod Grup Buzau, Eximprod Power Systems Ceptura si Eximprod Buzau, detinute de oamenii de afaceri Gheorghe Manole si Domente Vasile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO