Companii

EURO 2020 va aduce la fiecare meci între 24.000 şi 36.000 de turişti străini care vor sta câteva zile în Bucureşti şi în ţară

EURO 2020 va aduce la fiecare meci între 24.000 şi...

Autor: Ramona Cornea

02.10.2019, 00:07 614

Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, afirmă că fiecare din cele patru meciuri pe care România le găzduieşte la EURO 2020 va aduce între 24.000 şi 36.000 de turişti străini în Bucureşti şi nu numai, evenimentul fiind unul de referinţă pentru turismul local în iunie anul viitor. „Generarea de evenimente în luna iunie, când vor avea loc meciurile, trebuie luată în considerare. Sunt aşteptări mari de la Euro 2020. Întrebarea este cât de mult ne implicăm noi pentru ca aceste evenimente să ducă la atingerea acestor aşteptări“, a declarat Călin Ile la conferinţa Industria Berii din România, un eveniment organizat de revista Business Magazin, Ziarul Financiar şi Asociaţia Berarii României.

Dacă cei din industria berii spun că un boom în consum depinde de calificarea României la acest turneu european, reprezentanţii industriei hoteliere spun că impactul în turism şi în consum se va simţi indiferent de prezenţa Naţionalei. Ramona Cornea

„Trebuie să ne implicăm în festivaluri şi evenimente care aduc o creştere punctuală. Aceste evenimente la care ne implicăm împreună nu aduc doar o creştere, ci şi o stare de bine. Festivalul Untold a creat o emulaţie pe piaţa turistică din Cluj, iar Neversea la fel la mare. Genul acesta de evenimente aduc o stare de bine şi în conturile fiecărui actor din domeniu“, afirmă preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România. Mai puţin de 3 milioane de turişti străini vin anual în România, o cifră extrem de mică dacă ne raportăm la ţările din jur.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO