Energie

Sub presiunea unei duble crize economice, preşedintele azer cere privatizarea unor companii, printre care şi Socar

Preşedintele azer Ilham Aliev a îndemnat guvernul să invite investitori străini şi locali să participe la privatizări.

Preşedintele azer Ilham Aliev a îndemnat guvernul să invite investitori străini şi locali să participe la privatizări.

Autor: Catalina Apostoiu

12.08.2020, 00:05 463

♦ Înainte de a prelua conducerea ţării, Aliev a fost vicepreşedinte al Socar.

Preşedintele azer Ilham Aliev a criticat dur gigantul de petrol şi gaze Socar şi alte companii de stat catalogându-le drept risipitoare şi cerând lansarea unui proces de privatizare în masă, scrie Intellinews.

Într-o condamnare fără pre­ce­dent a unui sistem pe care l-a super­vizat timp de 17 ani, Aliev a criticat Socar pen­tru faptul că recurge la bu­getul de stat şi nu la pro­priile venituri pentru im­ple­mentarea de pro­iecte.

„Chiar şi instalarea de linii de gaze pentru locuinţe este finanţată de la bugetul de stat în ţara noastră deşi aceasta este responsabilitatea directă a companiei petroliere de stat Socar. Dacă statul face acest lu­cru, atunci ce face compania de stat?“, s-a întrebat preşedintele azer.

Aliev a declarat de asemenea că Socar primeşte bani „nu numai pentru furnizarea de gaze, ci şi pentru operaţiuni de foraj, pentru finanţarea părţii sale din consorţii cu parteneri străini şi pentru implementarea altor proiecte de infrastructură.“

„De unde vin aceşti bani? De la bugetul de stat!“.

Înainte de a prelua conducerea ţării de la tatăl său în 2003, Aliyev a fost vicepreşedinte al Socar timp de aproape 10 ani.

Acesta a indicat şi alte companii de stat pentru utilizarea de fonduri de la bugetul de stat. Aliyev a arătat că firmele private operează pe baza principiilor de piaţă, în timp ce cele de stat operează în linie cu un „model economic socialist“ şi „trag economia în jos“.

„Activităţile companiilor de stat trebuie inspectate viguros şi un nou sistem de management trebuie clădit. Această situaţie nu mai poate continue. O astfel de lipsă de control nu mai poate continua“, a declarat preşedintele azer.

Aliyev a îndemnat guvernul să invite investitori străini şi locali să participe la privatizări, semnând după aceea un decret ce vizează crearea unui holding pentru a aduce toate companiile de stat sub o singură umbrelă.

Criticile preşedintelui vin în condiţiile în care Baku se confruntă cu o dublă criză: cea indusă de pandemie şi una generată de prăbuşirea preţurilor petrolului şi gazelor. Veniturile din petrol şi gaze reprezintă două treimi din veniturile bugetare. PIB-ul ţării s-a contractat cu 2,7% în primele şase luni ale acestui an, iar ministrul azer de finanţe a anunţat că economia ţării ar putea suferi un declin de până la 5% în acest an.

Gubad Ibadoglu, economist azer la Universitatea Rutgers, leagă criticile lui Aliyev de criza economică. „Preşedintele se teme că aceste companii de stat ar putea falimenta, datoriile lor urmând să fie plătite de la bugetul de stat“. Ibadoglu a adăugat că Socar este mult mai puţin eficientă decât o corporaţie şi că în lipsa unor schimbări structurale serioase aceasta va intra în faliment până în 2023.

Azerbaidjanul este angajat în acelaşi timp într-un conflict continuu pentru regiunea Nagorno-Karabah. Recent, acesta a înregistrat o nouă escaladare, riscând să devină un nou ring de luptă între interesele geopolitice şi economice ale Rusiei şi Turciei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO