Energie

Statul a acumulat o datorie de 200 mil. euro pentru eoliene şi solare. Investitorii au tras frâna

Statul a acumulat o datorie de 200 mil. euro pentru...

Autor: Roxana Petrescu

20.06.2014, 00:06 472
Statul a acumulat datorii de aproape 200 de milioane de euro în perioada iulie 2013-aprilie 2014, suma reprezentând valoarea certificatelor verzi pe care investitorii ar fi trebuit să le primească, dar care au fost amânate pentru perioada 2017-2020 într-un efort pe care guvernul l-a făcut pentru protejarea consumatorilor de energie.
 
Ca răspuns, investitorii în eoliene şi solare au tras frâna, în primele patru luni ale anului fiind puse în funcţiune proiecte cu o capacitate de 296 MW cu o valoare de circa 460 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor publicate de Transelectrica şi de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
 
Astfel, din iulie anul trecut, de când a intrat în vigoare amânarea unor certificate verzi pentru producătorii de energie eoliană, solară şi hidro, şi până la finalul lunii aprilie datele Transelectrica arată că nu au fost acordate circa 4,8 milioane de certificate verzi, cei mai afectaţi fiind investitorii în parcuri eoliene.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO