Energie

Rusia şi Arabia Saudită s-au înţeles să îngheţe producţia de petrol, aflată aproape de maxime record

Rusia şi Arabia Saudită s-au înţeles să îngheţe...

Autor: Marius Oncu

16.02.2016, 14:45 1977

Miniştrii responsabili de industria petrolieră din Arabia Saudită, Rusia, Qatar şi Venezuela au anunţat propunerea după o întâlnire secretă la Doha - discuţiile de cel mai înalt nivel din ultimele luni asupra unor acţiuni comune care să conducă la reducerea exesului de petrol din piaţă şi la o eventuală recuperare a preţului.

Ministrul saudit Ali al-Naimi a declarat că îngheţarea livrărilor la nivelul lunii ianuarie, aproape de maximele record înregistrate, este o măsură adecvată şi că speră ca alţi producători să adopte planul. Arabia Saudită şi Rusia conductopul producătorilor, cu peste 10 milioane de barili pe zi fiecare, în timp ce pe trei se află SUA cu peste 9 milioane de barili pe zi.

Ministrul Petrolului din Venezuela, Eulogio Del Pino, a declarat că vor avea loc discuţii în continuare cu Iran şi Irak, miercuri, la Teheran.

"Motivul pentru care am convenit o potenţială îngheţare a producţiei este simplu: este începutul unui proces pe care îl vom evalua în următoarele luni şi vom decide dacă avem nevoie de alţi paşi pentru a stabiliza şi îmbunătăţi piaţa. Nu vrem variaţii semnificative ale preţurilor sau reducerea livrărilor, vrem să acoperim cererea şi un preţ stabil al petrolului", a declarat Naimi reporterilor.

Preţul petrolului a crescut la 35,55 dolari pe baril în urma informaţiei privind întâlnirea secretă, dar avansul s-a redus ulterior iar cotaţia a revenit sub 34 de dolari pe baril, după ce aşteptările privind un acord imiadiat s-au temperat.

Iran, rivalul în regiune al Arabiei Saudite, s-a angajat să majoreze semnificativ producţia în următoarele luni, pentru a recupera din cota de piaţă pierdută după ani de sancţiuni internaţionale. Sancţiunile au fost ridicate în ianuarie, în urma unui acord cu marile puteri privind programul nuclear iranian.

Faptul că producţia Arabiei Saudite şi Rusiei, cei mai mari producători şi exportatori la nivel global, este aproape de maxime record face mai dificil un potenţial acord, întrucât Iran produce cu cel puţin 1 milion de barili pe zi sub capacitate.

"Considerăm că alţi producători trebuie să îngheţe producţia imediat, inclusiv Iran şi Irak. Credem că acest pas ar stabiliza piaţa", a afirmat ministrul petrolului din Qatar, Mohammed al-Sada.

Irak a anunţat în trecut că vrea să-şi majoreze producţia în acest an, dar în ianuarie şi-a schimbat poziţia şi a informat că este dispus să scadă livrările, dacă se ajunge la un acord care să implice toate ţările din OPEC şi din afara organizaţiei.

Întâlnirea de la Doha vine după mai mult de 18 luni de scădere a preţului barilului de petrol, interval în care cotaţia a coborât şi sub 30 de dolari pe baril pentru prima dată în peste un deceniu, după ce la mijlocul anului 2014 se afla la 115 dolari pe baril.

Declinul preţului a fost cauzat de dezvoltarea puternică a producţiei de petrol de şist în SUA, dar şi de decizia Arabiei Saudite şi a aliaţilr săi din zona Golfului Persic de a concura pentru cotă de piaţă cu noii rivali din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO