Energie

Rompetrol spune că din 2017 începe producţia de energie electrică la Petromidia şi anunţă investiţii de 100 de milioane de dolari anul acesta

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al grupului Rompetrol

Vom vedea cum vom reacţiona dacă va veni şi altcineva la licitaţia pe care o va organiza statul român, dar credem că preţul pe care noi îl oferim este cel mai mare posibil. Va fi o licitaţie la care noi vom participa cu  200 mil. dolari, nici mai mult, nici mai puţin.

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al grupului Rompetrol Vom vedea cum vom reacţiona dacă va veni şi altcineva la licitaţia pe care o va organiza statul român, dar credem că preţul pe care noi îl oferim este cel mai mare posibil. Va fi o licitaţie la care noi vom participa cu 200 mil. dolari, nici mai mult, nici mai puţin.

Autor: Roxana Petrescu

07.02.2014, 00:08 776

Grupul petrolier Rompetrol, deţinut în totalitate de compania kazahă de stat KazMunayGas, spune că anul acesta va investi 100 de milioane de dolari în România, în rafinăria Pe­tro­midia, în extinderea şi rebrandingul reţelei de ben­zinării, iar din 2017 ar urma să înceapă pro­duc­ţia de energie pe platforma de la Năvodari cu o centrală nouă de 130 de milioane de dolari.

Planurile de investiţii sunt anunţate în con­tex­tul în care kazahii cred că la licitaţia pe care statul român o va organiza pentru vânzarea a 26,69% din acţiunile pe care le deţine la Rompetrol Rafinare S.A. nimeni nu va veni cu o ofertă mai bună decât a lor, în valoare de 200 de milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO