Energie

Reorganizare masivă pe piaţa germană de energie: Comisia Europeană aprobă condiţionat tranzacţia dintre RWE şi E.ON

Reorganizare masivă pe piaţa germană de energie:...

Autor: Teona Tomoiaga, Mediafax

17.09.2019, 15:17 153

Comisia Europeană a aprobat acţiunea de reorganizare masivă de pe piaţa germană a energiei, dar a stabilit condiţii pentru ca E.ON să achiziţioneze Innogy, subsidiara rivalei RWE, în scopul de a prezerva concurenţa în Germania şi în ţările vecine, relatează Reuters.

Comisia Europeană a anunţat marţi că a identificat ameninţări legate de reducerea concurenţei în sectoarele energetice din Germania, Cehia şi Ungaria.

"Este important ca toţi cetăţenii şi afacerile din UE să poată cumpăra gaze şi electricitate la preţuri competitive", a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, adăugând că angajamentele E.ON înseamnă că fuziunea nu va duce la restrângerea alegerilor şi la preţuri mai ridicate.

Pentru a răspunde temerilor antitrust ale UE, E.ON a acceptat să vândă părţi din afacerea sa de electricitate din Ungaria, activele din domeniul energiei şi gazelor ale Innogy din Cehia, a întrerupt operarea celor 34 de staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice de pe autostrăzile germane şi a renunţat să mai ofere încălzire pentru majoritatea clienţilor săi din Germania.

Grupul german E.ON are o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO