Energie

Preţurile petrolului au crescut cu peste 2%, în urma unui atac al Iranului

Preţurile petrolului au crescut cu peste 2%, în urma...

Autor: Teona Tomoiaga

12.10.2019, 16:27 563

Contractele futures pentru petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, au crescut cu 2,4% (1,41 dolari), la valoarea de 60,51 dolari pe baril.

Contractele West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, au urcat cu 2,2% (1,15 dolari), închizând la 54,7 dolari pe baril.

Creşterile au fost temperate de o estimare a Agenţiei Internaţionale pentru Energie privind o atenuare a cererii în 2020, relatează sursa citată.

Cu toate acestea, preţurile petrolului Brent şi petrolului WTI au consemnat primele aprecieri săptămânale din ultimele trei săptămâni, de 3,7%, respectiv de 3,6%.

Petrolierul iranian Suezmax a fost lovit vineri, în Marea Roşie, în apropiere de coasta Arabiei Saudite, potrivit presei iraniene, existând diferite variante referitoare la pagube, mai arată sursa precizată.

National Iranian Tanker Company (NITC) a anunţat că nava este avariată, dar stabilă, respingând informaţiile vechiculate anterior, conform cărora nava luat foc.

Exporturile iraniene de petrol sunt supuse sancţiunilor americane, care au redus influenţa Iranului asupra ofertei globale de ţiţei.

Tensiunile din Orientul Mijlociu s-au amplificat în urma atacurilor împotriva unor nave petroliere şi a unor drone americane în Strâmtoarea Ormuz, care este o rută majoră pentru comerţul global cu petrol.

Statele Unite vor trimite mai multe trupe, de ordinul miilor, în Araba Saudită, în urma atacurilor de luna trecută împotriva instalaţiilor petroliere ale regatului, care au înjumătăţit temporar producţia, atribuite Iranului de Washington şi de Riad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO