Energie

Platforma de investiţii Aukera vrea peste 1 GW verde în România. Proiectele s-ar ridica la peste 700 de milioane de euro

Aukera, platformă de investiţii în domeniul energiei verzi sprijinită de AtlasInvest, un fond de investiţii belgian, deja activ în domeniul regenerabilelor, dar şi al energiei convenţionale, îşi propune să dezvolte, să constru­ias­că şi să opereze un portofoliu de proiecte eoliene şi so­lare de peste 1 GW (1.000 MW) în România. Planurile pre­văd montarea unor capacităţi similare în alte patru pieţe cheie şi anume Marea Britanie, Italia, Germania şi Polonia.

„Ne-am uitat la dimensiune şi ne-am dorit să avem un echilibru între economiile din estul Europei şi cele din vest. Sunt pieţe pe care le ştim foarte bine. Intenţia este de a dezvolta pe fiecare din aceste pieţe o capacitate de peste 1 GW, într-un mix de tehnologii, solar şi eolian. Proiectele vor avea şi arhitectura de stocare a energiei“, spune Cătălin Breaban, cofondator al Aukera.

Potrivit acestuia, finanţarea proiectelor este deja securizată. Dacă portofoliul din România ar fi dezvoltat în proporţii egale solar şi eolian, valoarea proiectelor s-ar ridica la peste 700 de milioane de euro (estimare ZF). „Forţa de muncă este o provocare, dar baza din România este foarte bună. Este un pol de talente pe zona de inginerie aici pe care ne dorim să îl dezvoltăm şi să îl transformăm într-un hub de excelenţă pentru toate pieţele pe care le ţinţim“, a spus la rândul său Pascal Emsens, co-fondator Aukera.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.