Aşa cum arătam în contextul declanşării pandemiei de Covid-19, într-un text din aprilie 2020, economia post-corona se va confrunta cu noi mize strategice faţă de un status-quo economic anterior pandemiei. În prezent, ţările europene întâmpină diferite provocări specifice revenirii economice post-pandemie. Cea mai problematică este creşterea puternică a preţurilor energiei în UE.
În această privinţă, reacţiile de răspuns trebuie să vizeze, pe termen mediu, o reconfigurare a sectoarelor energetice şi a economiilor, în general, în linie cu obiectivele securităţii energetice, securităţii sanitare – expusă acut în contextul pandemiei, dar şi al securităţii alimentare – prefigurat tot mai atent în ultima perioadă.
De unde am pornit – preţurile energiei în anul pandemiei
Anul 2020 este anul în care toate economiile s-au confruntat pentru prima dată cu o criză determinată de cauze sanitare, nu economice. Preţurile energiei nu au suferit însă modificări sensibile în 2020, anul pandemiei.
Observăm faptul că, în semestrul al doilea din 2020, România s-a caracterizat prin niveluri relativ scăzute ale preţurilor la energie pentru consumatorii casnici şi non-casnici, în comparaţie cu alte state din Uniunea Europeană. De asemenea, preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost în această perioadă al patrulea cel mai mic preţ la nivelul UE.
Unde ne aflăm acum – preţurile energiei în 2021
Pe fondul redresării economice din prima parte a anului 2021, dar cu precădere în virtutea unor factori specifici, preţurile energiei cunosc o creştere rapidă şi generalizată la nivel european, începând cu jumătatea anului curent, deşi 2020 nu consemnase scăderea sensibilă a acestora.
Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă sau Marea Britanie se confruntă şi ele cu fenomenul creşterii preţurilor la energie în 2021, însă într-o măsură semnificativ mai redusă în comparaţie cu scumpirea energiei în UE.
La nivelul Uniunii Europene, creşterea preţurilor la energie pe pieţele angro se datorează, pe de-o parte, creşterii substanţiale a preţului certificatelor de emisii în cadrul schemei EU ETS. De exemplu, preţul certificatelor verzi aproape s-a dublat în anul curent, de la 34 euro / tonă CO2 la început de ianuarie, la 63 euro la sfârşit de septembrie. Există deci riscul ca scumpirea produselor energetice să se propage puternic şi în următoarele luni.
Pe de altă parte, creşterea preţurilor la energie electrică este şi consecinţa creşterii preţurilor gazelor naturale provenite din importuri, din surse non-UE, în principal din Rusia, care pregăteşte astfel terenul pentru punerea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.
Trebuie menţionat faptul că, la nivelul Uniunii Europene, circa 20% din producţia de energie electrică este obţinută prin centrale pe bază de gaze naturale, ceea ce face ca preţurile gazelor naturale să determine preţurile energiei electrice la nivelul UE. La această situaţie se adaugă şi scăderea producţiei de energie regenerabilă, strict dependentă de condiţiile meteo, în paralel cu reducerea unor capacităţi energetice convenţionale.
În ceea ce priveşte creşterea preţului gazelor naturale ca marfă, pe pieţele angro din UE, printre cauze se numără limitarea de către Federaţia Rusă a transportului de gaze naturale prin Ucraina, dar şi reducerea importurilor de gaze naturale lichefiate (LNG) în Europa, ca urmare a redirecţionării volumelor către pieţele din Asia, pe fondul creşterii cererii din China.
Însă scumpirea energiei la nivel european nu a fost una uniformă sau proporţională, ci se remarcă diferenţe de dinamică, destul de pronunţate şi greu de explicat pe o baza sistemică. Astfel, preţurile la energie electrică şi gaze naturale în România au crescut în 2021 cu un ritm mult superior faţă de creşterea preţurilor din majoritatea ţărilor UE.
România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte ritmul de creştere a preţurilor la energie electrică în ţările Uniunii Europene, cu o creştere de aproape 25% în luna august 2021, faţă de august 2020. Comparativ, în medie, la nivelul UE-27, preţurile de consum la energia electrică au crescut cu 9,3%.
O situaţie similară se remarcă şi dacă ne raportăm la dinamica preţurilor energiei electrice în regiunea Europei Centrale şi de Est, în august 2021.
De asemenea, ritmul de creştere a preţului gazelor naturale se menţine sensibil peste media europeană. De exemplu, România se află pe locul al 10-lea între ţările UE, în privinţa creşterii preţurilor la gaze naturale, cu o creştere de 20,5% în luna august 2021 faţă de august 2020. Comparativ, la nivelul UE, preţurile de consum la gaze naturale au crescut cu 14,2%.
Comparativ cu ţările din regiune, creşterea preţurilor gazelor naturale în România este net inferioară situaţiei din Bulgaria, dar sensibil superioară în raport cu creşterea preţurilor în Polonia, Ungaria, Cehia.
Aceste evoluţii puternic ascendente ale preţurilor, atât pentru energie electrică şi gaze naturale, cât şi pentru carburanţi, trebuie interpretate în mod necesar din perspectiva gradului de dependenţă a economiilor europene de importurile energetice.
Această dependenţă puternică a UE de importurile energetice, în special ruseşti, ridică probleme sensibile în sfera securităţii energetice, de unde şi nevoia unei strategii integrate la nivelul Uniunii.
Dependenţă versus independenţă energetică
Conform celor mai recente date disponibile, aferente anului 2019, România se afla pe locul 3, după Estonia şi Suedia, în topul independenţei energetice a statelor membre UE. Potrivit graficului de mai jos, România este incomparabil mai puţin dependentă de importurile energetice la care majoritatea statelor europene sunt nevoite să apeleze.
Se observă cum gradul de dependenţă de importurile de energie, la nivelul celor 27 state ale UE, este unul foarte ridicat, de 60,7%, iar cel al statelor din zona Euro ajungând chiar la 65,3%.
La o primă vedere, din confruntarea graficelor referitoare la dependenţa de importuri şi creşterea preţurilor la energie în statele UE, ar reieşi că preţurile au crescut cel mai mult în statele care depind cel mai mult de importuri. De exemplu Spania – cu 75% grad de dependenţă la importuri, are creştere de 35% a preţurilor la energia electrică, sau Italia – 75% grad de dependenţă la importuri şi creştere de 37% a preţurilor la gaze naturale.
În ceea ce priveşte România, în ciuda întârzierilor în implementarea unor proiecte energetice, precum proiectul offshore din Marea Neagră sau centrala de la Iernut, ţara noastră beneficiază în continuare de unele condiţii favorabile în plan energetic. Însă acestea trebuie transformate, cât mai repede cu putinţă, în avantaje competitive certe:
• mixul energetic echilibrat, cu o pondere consistentă aferentă energiei curate – energia hidro şi nucleară, cel puţin în perioada curentă;
• producţia internă de gaze naturale, din care aproximativ jumătate prin intermediul companiei de stat Romgaz, cu perspective bune de creştere a producţiei;
• importurile de energie electrică, deşi în creştere, nu au depăşit în mod semnificativ volumele importate în anii trecuţi, conform datelor ANRE.
Cu toate acestea, preţurile la energie electrică şi gaze naturale au crescut în România într-un ritm superior faţă de majoritatea ţărilor UE. Existenţa acestui decalaj arată că şi factorii interni au jucat un rol important, suprapus contextual şi probabil potenţat prin influenţele de piaţă de la nivel european.
Factori endogeni ai creşterii preţurilor la energie în România
Un factor cheie este reprezentat de mecanismul de formare a preţurilor pe piaţa en gros a energiei electrice, care se aliniază la producătorii mai slab competitivi, cei care produc pe bază de combustibil fosil, în raport cu producătorii competitivi de hidroenergie şi energie nucleară. Problema ţine de formarea preţului în funcţie de nivelul costului marginal, cel care corespunde costurilor mari ale producătorilor mai slab competitivi.
Concret, este vorba despre strategia de ofertare a producătorilor, care aleg să tranzacţioneze pe piaţă după ce producătorii pe bază de cărbune, mai puţin competitivi, stabilesc un „preţ marginal” cu efect de reper.
Astfel, producătorii competitivi, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi producătorii din surse regenerabile, ajung să obţină „profituri cu caracter excepţional”, deoarece preţul acestora nu se raportează la costurile lor reduse, ci la costurile mari ale producătorilor pe bază de cărbune (CE Oltenia, CE Hunedoara).
În condiţii de cerere ridicată, atunci când intră în piaţă toate capacităţile de producţie, inclusiv cele bazate pe costuri înalte, preţurile se aliniază în sus. Astfel, nu se manifestă concurenţa între producătorii diferiţi tehnologic.
Acelaşi mecanism de formare a preţurilor pornind de la preţul marginal întâlnim şi pe piaţa gazelor naturale. De exemplu, preţul gazelor naturale din import constituie şi el un reper în stabilirea preţurilor, în special în perioadele cu consum mărit, când producţia internă este insuficientă.
De aceea, în contextul liberalizării pieţelor, acest mecanism îşi arată limitele, afectând puternic consumatorii şi economia, în general.
În dezbaterea publică, aşa cum a fost aceasta organizată, liberalizarea pieţei energiei electrice, începând cu 1 ianuarie 2021, a fost asociată aproape exclusiv cu procedura de schimbare a contractelor şi a furnizorului de electricitate. Acesta este însă doar aspectul concurenţial de suprafaţă.
În realitate, liberalizarea este dată de eliminarea unor reglementări în formarea preţurilor. Până la începutul lui 2021, ANRE reglementa preţurile şi chiar cantităţile de energie electrică vândute în special de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Aceste preţuri erau stabilite sub nivelurile de tranzacţionare de pe OPCOM, ceea ce a temperat preţurile la nivelul pieţei.
În prezent, are loc suprapunerea celor două procese – cel referitor la eliminarea reglementării preţului de către ANRE şi cel referitor schimbarea furnizorului de către consumator. Acest proces concurenţial de „portare” a contractelor de la un furnizor la altul a creat un context specific pe piaţa energetică internă, care de altfel a şi favorizat concluzia paradoxală, evident eronată, că mai multă concurenţă conduce la preţuri mai mari.
Deloc de neglijat sunt mişcările de pe piaţa spot a energiei electrice – Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) – a căror amploare depăşeşte semnificativ nivelurile pe pieţele la termen. Avem de-a face cu o piaţă volatilă, extrem de sensibilă la modificările cererii de consum, ale cărei fluctuaţii vor avea impact asupra preţului final plătit de consumator, casnic sau non-casnic.
Creşterea preţurilor pe piaţa spot i-a determinat pe unii traderi, care aveau încheiate contracte la termen de vânzare a energiei, la preţuri mai mici, să denunţe unele contracte pentru a vinde energia la preţuri mai mare, pe piaţa spot. Asemenea comportamente speculative ale producătorilor şi traderilor de energie au potenţat şi mai mult scumpirea energiei electrice.
Nu în ultimul rând, urmare a cuplării pieţei energiei electrice din România cu pieţele din Europa Centrală, atât preţurile pe piaţa la termen, cât şi pe piaţa spot, urmează trendul preţurilor angro de pe pieţele respective, în special cele din Germania, Austria, Polonia. De unde rezultă că orice analiză a evoluţiei preţurilor impune contextualizare în plan european.
Liberalizarea pieţei de energie, care este parte a angajamentelor europene asumate de România, conform unui calendar stabilit prin Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, a survenit în acest context dramatic, de criză pandemică şi de scumpire a produselor energetice la nivel european.
Pe fond, liberalizarea întârziată a pieţei de energie, în paralel cu utilizarea preţului reglementat al energiei ca mecanism de protecţie, au descurajat investiţiile în noi capacităţi de producţie. Astfel s-a perpetuat un deficit energetic cu implicaţii profunde la adresa securităţii energetice şi ale cărui consecinţe le resimţim astăzi, prin expunerea directă la fluctuaţiile pieţei.
Pe termen scurt, sunt necesare măsuri care să prevină comportamentele de piaţă abuzive, astfel încât situaţia din energie să nu degenereze într-o criză energetică, cu implicaţii devastatoare pentru întreaga economie.
În acest sens, dincolo de politicile necesare protejării consumatorilor vulnerabili, atât a celor casnici, cât şi a consumatorilor industriali, se impun revizuite radical acele proceduri şi comportamente de piaţă care induc deficienţe şi amplifică discrepanţele la nivelul dinamicii preţurilor. În context, ANRE şi Consiliul Concurenţei au un rol cheie, de care trebuie să se achite cu precădere în această perioadă.
Este însă esenţial ca măsurile corective din prezent să nu inducă efecte adverse asupra dezvoltării sectorului energetic pe termen mediu şi lung, să nu descurajeze investiţiile în noi capacităţi de producţie ori să pericliteze siguranţa în aprovizionarea cu energie şi securitatea noastră energetică.
În acest sens, măsurile de intervenţie trebuie armonizate în plan european şi puse în acord cu legislaţia europeană, astfel încât problemele comune în plan european să fie tratate prin soluţii naţionale convergente, care să atenueze dezechilibrele de pe pieţele energetice, nu să le accentueze.
Provocări în privinţa securităţii energetice
• Ceea ce se întâmplă acum pe piaţa gazelor naturale şi a energiei electrice constituie un semnal de alarmă la nivel european, care trebuie să aibă un ecou puternic la nivelul strategic al deciziilor de politică în domeniu. Acest context energetic post-pandemic pune sub semnul întrebării însăşi poziţia UE pe harta competitivităţii economice şi a securităţii energetice.
• Urmare a creşterii puternice a preţurilor la energie, pe fondul asumării celor mai ambiţioase ţinte de tranziţie verde şi obiective de dezvoltare durabilă, prin politicile de mediu europene, competitivitatea economică a Uniunii va avea puternic de suferit în competiţia la scară globală. Pe fondul creşterii şi menţinerii preţurilor la energie la un nivel ridicat, cele mai puternice industrii europene ar putea ajunge să recurgă la relocări sau investiţii în noi capacităţi de producţie în afara UE.
• Problema pe fond ţine de dependenţa energetică deja critică a UE, în raport de care trebuie accelerate investiţiile în proiecte energetice curajoase şi de amploare, pentru asigurarea securităţii energetice la nivelul Uniunii, dar şi cu scopul de a reduce povara cu care energia scumpă apasă în prezent asupra calităţii vieţii în ţările membre.
• Este momentul T0 în energie pentru întreaga Uniune, moment care ar putea redeschide subiecte profunde şi cu mize pe termen lung, cum ar fi o eventuală reaşezare a calendarului şi a ţintelor de tranziţie verde, sau chiar recalibrarea de tip fine tuning a politicii certificatelor verzi, care vedem acum că are impact direct asupra competitivităţii industriilor europene.
• Contextul în care ne aflăm oferă perspectivele de regândire a securităţii energetice, cât şi premisele rearanjării priorităţilor de independenţă energetică, la nivelul întregii Uniuni. Este necesar un răspuns coordonat la o situaţie critică post-criză, ce ameninţă sistemic economiile europene.
• Paradoxul României este că, deşi beneficiem de un grad comparativ înalt de independenţă energetică, ritmul de creştere a preţurilor la energie este disproporţionat de ridicat. Însă piaţa internă este reflectarea calităţii în actul reglementare şi control de la nivel naţional. Performanţa pieţei este, în ultimă instanţă, expresia fidelă a calităţii arhitecturii instituţionale şi a deciziilor administrative în plan sectorial.
• În paralel cu decizia de a interveni prin măsuri punctuale de protecţie a consumatorilor vulnerabili, strategia de urmat trebuie să se bazeze pe analiza profundă a oportunităţii de revizuire a modului de organizare şi funcţionare a pieţei, astfel încât concurenţa să genereze beneficii mutuale, iar fenomenul de „sărăcie energetică”, ce riscă să afecteze milioane de români, să fie evitat în mod sustenabil.
• Din perspectiva creşterii economice şi a stabilităţii financiare, trebuie luat în calcul impactul scumpirii produselor energetice asupra firmelor, întreprinderi mici şi mijlocii dar şi marea industrie, a căror competitivitate va fi puternic afectată în absenţa măsurilor compensatorii, cu riscul ca preţurile energiei să antreneze o spirală inflaţionistă greu de strunit, deja ameninţătoare pentru stabilitatea financiară şi macroeconomică.
• Din perspectiva procesului de tranziţie energetică, pe care şi România şi l-a asumat alături de celelalte state membre, criza energetică actuală este momentul adevărului în materie de Green Deal european, iar provocările actuale pot fi transformate în oportunităţi reale, dat fiind imperativul reformelor şi investiţiilor pentru funcţionarea competitivă a sistemului energetic şi asigurarea securităţii energetice la nivel naţional şi european.
