Caută doar în titlu
Energie

OMV Petrom vinde 60 de zăcăminte pentru a finanţa exploatarea la Marea Neagră

OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, va renunţa la încă 50-60 de zăcăminte, compania având acum un portofoliu de circa 200 de perimetre. Reconfigurarea portofoliului din zona de explorare şi producţie are loc şi în contextul în care cea mai mare parte a investiţiilor companiei se concentrează în zona de mare adâncime a Mării Negre, în perimetrul Neptun Deep, operat în parteneriat cu americanii de la ExxonMobil.

„Ne concentrăm pe barilii cei mai profitabili, alte 50-60 de zăcăminte urmând a fi vândute“, se arată în raportul semestrial al companiei, publicat recent.

Compania are pentru anul acesta un buget de investiţii de 3,7 miliarde de lei, din care 75% merg către zona de explorare şi producţie, acolo unde OMV Petrom intenţionează să facă peste 100 de sonde noi, aproximativ 1.000 de reparaţii capitale şi să continue lucrările la proiectul Neptun Deep.

„În cazul Neptun Deep ne proprunem să luăm o decizie finală de investiţie în 2018, aceasta depinzând de regimul fiscal, liberalizarea pieţei gazelor şi dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale“, se mai arată în rapotul companiei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.