Energie

Lukoil ia în calcul vânzarea rafinăriilor din Europa, inclusiv cea din România

Lukoil ia în calcul vânzarea rafinăriilor din Europa,...

Autor: Ştefan Stan

17.06.2016, 11:53 1516

Lukoil ia în considerare vânzarea celor patru rafinării pe care le deţine în Europa, inclusiv cea din România, potrivit preşedintelui companiei Vagit Alekperov, citat de Novinite. 

”Aceste active nu sunt strategice pentru noi în momentul de faţă. În ultimii ani ne-am concentrat în cea mai mare parte pe explorare şi dezvoltarea unor câmpuri petroliere şi de gaz”, a spus Alekperov într-un interviu acordat grupului media rus RBC. ”Aceste investiţii ar putea să ne oblige să luăm decizii cruciale cu privire la soarta unor active cum sunt rafinăriile europene”, a adăugat el. 

Conform declaraţiilor lui Alekperov, Lukoil ar putea vinde toate rafinăriile europene, sau cel puţin o parte din ele. O alternativă ar fi un spin off al business-ului cu rafinării al Lukoil şi transpunerea lui într-o entitate separată, pentru a atrage investitorii. 

Lukoil are în Europa patru rafinării, în România, Bulgaria, Italia şi Olanda. 

Alekperov a spus la începutul lunii că Lukoil nu are planuri momentan să îşi revizuiască programul de investiţii pentru 2016 sau estimarea pentru preţul petrolului anul acesta. 

Datele de la Ministerul Fi­nanţelor arată că anul trecut Petrotel-Lukoil, unitate cu o capacitate de procesare a petrolului de 2,4 milioane de tone, a terminat cu un business de 4,3 mld. lei, cu 33% mai mic faţă de cel din 2014.

În ciuda scăderii afa­cerilor, ceea ce atrage atenţia este profitul net înregistrat de companie, în valoare de 15,1 milioane de lei, în contextul în care în 2014 unitatea raporta pierderi de 308 milioane de lei. Numai în perioada 2010-2014 Petrotel-Lukoil a marcat pierderi de peste 2,2 miliarde de lei.

Revenirea pe profit a companiei se înscrie într-un şir de veşti bune din industria de rafinare, care după ani întregi de pierderi a bifat marje spectaculoase pe fondul prăbuşirii preţului barilului de petrol.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO