Energie

DIICOT a ridicat majoritatea măsurilor asiguratorii impuse asupra activelor Rompetrol Rafinare în dosarul Rompetrol II; singura excepţie este o măsură provizorie, în limita a 106 mil.dolari

DIICOT a ridicat majoritatea măsurilor asiguratorii...

Autor: Roxana Rosu

10.12.2019, 14:37 323

DIICOT a ridicat majoritatea măsurilor asiguratorii impuse asupra KMG International NV, Oilfield Exploration Business Solutions şi Rompetrol Rafinare într-un dosar din 2016 (Rompetrol II), dar a menţinut o măsură asiguratorie asupra a patru instalaţii ale Rompetrol Rafinare, până la suma de 106 milioane dolari.

”Societatilor KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA si Rompetrol Rafinare SA, le-a fost comunicata la data de 9 Decembrie 2019 Ordonanta DIICOT emisa la data de 5 Decembrie 2019 in Dosarul penal nr. 225/D/P/2006. Prin aceasta Ordonanta au fost clasate acuzatiile penale si au fost ridicate majoritatea masurilor asiguratorii impuse anterior de DIICOT prin Ordonantele din 6 Mai 2016, astfel cum au fost reconfigurate prin Ordonanta din 18 aprilie 2018”, se arată într-un anunţ al Rompetrol Rafinare publicat la BVB.

Măsura asiguratorie a fost menţinut pe o perioada de 30 de zile.

”Această măsură provizorie asupra celor 4 instalatii nu afectează în niciun fel activităţile Rafinariei Petromidia şi a staţiilor de carburanţi Rompetrol”, se mai spune în anunţ.

În 2016, procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul "Rompetrol II", punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006. Investigaţiile vizează intervalul 1998-2003.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT ) preciza în mai 2016 că 14 suspecţi sunt cercetaţi „pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşe­lăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare“. 

Potrivit procurorilor, activitatea infracţională a culminat cu „iniţierea, promovarea şi adoptarea odonanţei de urgenţă 118/2003 prin care obligaţiunile bugetare restante pe care Rompetrol Rafinare le înregistra la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603 milioane de dolari au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice“.

KMG International a realizat investitii in valoare de aproximativ 4 miliarde dolari incepand din anul 2007 pe piata locala şi are peste 5.000 de angajati din Romania. 

KMG International a infiintat impreuna cu Statul Roman un Fond de Investitii, Fondul de Investitii Kazah-Roman, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari si urmarind o tinta totala a activelor de pana la 1 miliard de dolari, in functie de conditiile de piata. Potrivit companiei, proiecte in valoare de peste 250 milioane dolari au fost deja identificate si au inceput sa fie implementate in cadrul Fondului pentru a genera un puternic impact pozitiv atat in plan economic, cat si social.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO