Energie

Conpet a aprobat prelungirea mandatului directorului general, Silviu-Dan Baciu, pe o perioadă de două luni

Conpet a aprobat prelungirea mandatului directorului...

Autor: Roxana Rosu

30.03.2018, 11:07 139

Consiliul de Administraţie al companiei naţionale de transport al ţiţeiului Conpet Ploieşti a aprobat ieri prelungirea duratei mandatului directorului general, Silviu-Dan Baciu, pe o perioadă de 2 luni, respectiv până la data de 06 iunie.

Dan Silviu Baciu, fost director la direcţia mentenanţă a Conpet, a fost numit în funcţia de director general în decembrie anul trecut, pentru o perioadă de patru luni, după ce mandatul de patru ani al lui Liviu Ilaşi a expirat.

Compania de stat le pro­pune acţionarilor în şedinţa din 26 aprilie un dividend brut pe acţiune de 8,04 lei, ceea ce la preţurile de închidere din şedinţa preanunţ echi­valează cu un randament de 7%, potrivit calculelor ZF.

Pentru 2018 Conpet Ploieşti şi-a bugetat venituri de 418 mil. lei şi un profit net 60,7 mil. lei, în scădere cu 18% faţă de cel realizat în 2017. Compania vrea investiţii de 76,6 mi­lioane de lei pentru 2018, din care 11,5 mil. lei urmează a fi dirijaţi în obiective de investiţii noi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO