Energie

Chinezii şi-au exprimat intenţia de a lua o parte din acţiuni. Avem un memorandum de înţelegere, dar kazahii încă deţin grupul integral

Chinezii şi-au exprimat intenţia de a lua o parte din...

Autor: Roxana Petrescu

15.12.2015, 13:48 641

KMG International, fostul Rompetrol Group, spune că azi a fost semnat la Beijing un memorandum de înţelegere între KazMunayGas, unicul acţionar al KMG International, şi chinezii de la CEFC China Energy Company pentru dezvoltarea unui parteneriat în sectorul de petrol şi gaze. În această dimineaţă, Reuters a scris că de fapt înţelegerea dintre cele două părţi ar presupune cedarea unui pachet de 51% din acţiunile KMG International de către KazMunayGas către chinezi în baza unei tranzacţii evaluate la 0,5-1 miliarde de dolari. KMG International este proprietarul celei mai mari rafinării din România, Petromidia, şi a unei reţele de distribuţia a carburanţilor formată din aproape 800 de puncte de alimentare, număr care include staţii proprii, partenere, expres au baze interne.

Oficial însă, KMG International nu menţionează cedarea controlului către chinezi, precizând că în acest moment compania este deţinută integral de KazMunayGas.

“În cadrul acestui memorandum, CEFC şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KMG în cadrul KMGI (KMG International) şi în acest sens, a transmis către unicul acţionar – KMG o propunere de preluare. KMG International este deţinut integral de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei pe termen lung către subsidiarele KMGI pentru sustinerea si extinderea operatiunilor de profil ale acestora in Europa”, au precizat oficialii KMG International.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO