Energie

Cehii de la CEZ deschid primul birou „în deplasare“ la Timişoara, în coasta italienilor de la Enel: Planuri de expansiune există şi nu vom ezita să le punem în practică. Lupta pentru consumatorii casnici se dă de fapt pentru o felie de aproape 20% din consumul naţional de energie

Cehii de la CEZ deschid primul birou „în deplasare“...

Autor: Roxana Petrescu

31.10.2016, 00:06 526
Deschiderea pieţei de energie îi obligă pe furnizorii de electricitate să fie cât mai a­proa­­pe de consumatori, un exemplu în a­cest sens fiind decizia recentă a cehilor de la CEZ, una dintre cele mai mari companii de pro­­fil locale, de a ieşi din „graniţele“ sale pen­­tru a intra pe teritoriul rivalilor de la Enel.
 
CEZ, care este activ mai ales în zona Olte­niei, acolo unde are un portofoliu de clienţi de 1,4 milioane de consumatori, a des­chis la finalul săptămânii trecute primul birou în afară zonei sale de confort, oraşul ales fiind Timişoara. În Banat însă, distri­bui­to­rul de energie este grupul italian Enel, a­cesta fiind şi cel mai mare furnizor din zonă. „Timişoara este nu numai primul oraş cu străzile iluminate electric din Europa, dar este şi al doilea din lume, după New York. Suntem în oarecare măsură familiari cu comunitatea din Banat prin prisma unităţilor de producţie hidro ale grupului CEZ în România din Caraş-Severin“, explică reprezentanţii CEZ România decizia de a deschide un birou în Timişoara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO