În apropiere de orăşelul Melendugno din Italia, un drum este croit printre plantaţii de măslini până la o centrală pe gaze parţial construită, de dimensiunea a 12 terenuri de fotbal. Garduri înalte din sârmă ghimpată protejează facilitatea de comunităţile locale care protestează împotriva impactului proiectului asupra mediului.
Facilitatea este parte a Trans-Adriatic Pipeline (TAP), un proiect de infrastructură pentru gaze aflat în construcţie, menit să transporte 10 mld. de metri cubi de gaze din Azerbaidjan via Grecia până în Italia. Partea europeană din proiect a costat aproximativ 6 miliarde de euro, din care UE şi Banca Europeană de Investiţii au plătit peste 2 miliarde de euro.
Cu ajutorul instituţiilor UE, industria fosilă investeşte în extinderea infrastructurii de gaze naturale pe întreg continentul. Noi terminale pentru GNL sunt planificate de-a lungul coastei europene din Tallinn până în Atena şi noi gazoducte vor fi construite.
Aceste investiţii în infrastructură nouă de gaze naturale se ridică la cel puţin 104 miliarde de euro, a calculat Investigate Europe, o echipă de jurnalişti din nouă ţări care analizează împreună subiecte de relevanţă europeană, potrivit EUObserver.
Proiectele propuse vor suplimenta cu 55% capacitatea GNL, cu 22% energia generată de centrale pe gaze şi vor adăuga 12.842 km de gazoducte pe întreg continentul.
Dar are Europa oare nevoie de toate aceste gaze naturale? Potrivit unui raport al Global Energy Monitor, UE deţine deja dublul capacităţii de import de gaze care are nevoie.
Datele Eurostat arată că cererea europeană de gaze naturale a scăzut cu 11% în perioada 2010-2018 şi va continua să scadă, un raport recent al Comisiei Europene indicând că volumul importurilor europene de gaze naturale între 2015-2030 se va reduce cu 13-19%. Anul trecut, comisia a anticipat că între 205 şi 2050 consumul va scădea cu 75-85%.
„În Europa, infrastructura de gaze naturale acoperă deja necesarul“, arată Lisa Fischer, consultant la think tank-ul E3G. „Dispunem de 26 de terminale GNL care împreună sunt utilizate la doar 25% din capacitate. Dacă vrem să reducem consumul de gaze şi totuşi construim noi terminale, conducte şi centrale, ne vom afla în faţa unui blocaj de infrastructură, geopolitic şi social“.
În condiţiile în care arderea gazelor naturale emite mai puţin dioxid de carbon decât arderea cărbunelui, acestea sunt adesea văzute drept un combustibil de „tranziţie“.
„În ţările unde casele sunt încă masiv încălzite cu cărbune sau lemn, utilizarea gazelor naturale reduce extrem de mult emisiile de gaze cu efect de seră“, declara vicepreşedintele comisiei Frans Timmermans pentru Investigate Europe în iunie anul trecut. „Nu putem trece peste perioada intermediară fără gaze naturale“.
Şi totuşi, extracţia de gaze naturale provoacă eliberarea pe scară largă de metan în atmosferă, iar acesta este de 86 de ori mai eficient ca gas cu efect de seră decât dioxidul de carbon.
Unele investiţii în infrastructura de gaze naturale pot fi încă justificate, însă doar dacă rafinează sau interconectează infrastructura deja existentă, arată Bas Eickhout, membru al parlamentului olandez. „Totuşi, asistăm la dezvoltarea unor noi proiecte enorme menite să crească importurile de gaze în Europa, iar acestea nu pot fi pur şi simplu prezentate drept investiţii de tranziţie“.
În februarie, Comisia a aprobat a patra, controversată, listă PCI, de proiecte de interes comun, aceasta aprobând proiecte de infrastructură şi deschizând drumul primirii de fonduri publice din bugetul european, de finanţare din partea Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene de Dezvoltare, cât şi finanţare privată. 32 din 149 de propuneri pentru proiecte energetice de pe listă privesc infrastructura de gaze naturale.
Deşi membrii parlamentului european au încercat să elimine aceste 32 de proiecte de pe listă, aceştia nu au putut pentru că lista poate fi acceptată sau respinsă în întregime.
Unele proiecte sunt pe listă din cauza dorinţelor politice ale statelor membre, admite Klaus-Dieter Borchardt, director general adjunct pentru energie din cadrul comisiei. Mai mult de atât, chiar şi următoarea listă, programată pentru 2021, va include proiecte fosile, spune acesta.
Puterea comisiei în domeniul infrastructurii energetice este nesemnificativă, industria gazelor fiind cea care determină câte gazoducte sunt necesare, echivalând cu un conflict de interese.
Entsog, o organizaţie umbrelă creată de operatori naţionali, are ultimul cuvânt de spus în cee ce priveşte deciziile, iar procesul decizional este foarte opac. Potrivit directorului genersl al Entsog, Jan Ingwersen, capacitatea de gaze europeană acoperă în prezent nevoile Europei, însă în condiţiile în care sistemul prezintă în continuare „deficienţe“, sunt justificate investiţii suplimentare în infrastructură.
Într-o analiză a celei de-a patra liste PCI, firma de consultanţă Artelys, care consiliază şi comisia, concluzionează că „infrastructura actuală de gaze din UE este suficient de capabilă să acopere o varietate de scenarii privind cererea viitoare de gaze“. Potrivit directorului Artelys Christopher Andrey, „Există riscul ca UE să investească în plus 29 miliarde de euro în proiecte care nu sunt necesare“.
Comisia intenţionează să introducă o supervizare independentă în domeniu, însă schimbările vor avea loc numai după aprobarea următoarei liste PCI.
