Energie

Avertismentul companiilor petroliere pentru Guvern: OUG 114 are impact negativ asupra bugetului, piaţa gazelor nu va mai exista

Avertismentul companiilor petroliere pentru Guvern: OUG...

Autor: Departamentul Economic

26.02.2019, 12:49 148

OUG 114/2018 va duce la scăderea contribuţiilor la buget, peste 2,2 miliade de lei anual, iar piaţa concurenţială a gazelor din România va înceta în cele din urmă să existe până în 2022, arată un studiu realziat de compania de consultanţă Deloitte şi prezentat de ROPEPCA. 

Altte efecte vor fi, conform comunicatului Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), perturbarea concurenţei pe piaţa de gaze naturale, eşecul încercării de a proteja consumatorii casnici, precum şi posibilitatea ca autorităţile europene să declanşeze o investigaţie pentru potenţialul ajutor de stat acordat consumatorii industriali.

Studiul a confirmat estimarea efectului negativ direct asupra bugetului de stat de peste 2,2 miliade de lei anual, pe care ROPEPCA a semnalat-o în ultimul comunicat de presă pe marginea acestui subiect.

De asemenea, piaţa concurenţială a gazelor din România va înceta în cele din urmă să existe, în perioada aprilie 2019 - martie 2022. Obligaţia de a vinde gaze naturale la un preţ reglementat va face concurenţa în producţia de gaze naturale să scadă, întrucât producătorii independenţi mici nu îşi vor putea finanţa operaţiunile la un preţ plafonat.

Studiul Deloitte ne mai arată că, deşi interesul consumatorilor casnici a fost anunţat ca fiind în centrul acestor măsuri de reglementare, impactul lor multiplu asupra preţului final, prin introducerea impozitului de 2% pe cifra de afaceri aplicat tarifelor, sau prin recuperarea pierderilor din trecut ale furnizorilor către consumatori casnici, pot duce la un preţ cu amănuntul mai mare, contrar scopului OUG 114/2018. Pentru a proteja interesul consumatorilor, ne confirmă experţii Deloitte, România ar trebui să evalueze cu atenţie implementarea adecvată a conceptului de consumator vulnerabil, să acorde sprijin financiar direct celor care au nevoie şi să evite subvenţionarea gospodăriilor care depăşesc venitul mediu la nivel regional/naţional.

Mai mult, consumatorii industriali români vor beneficia de preţuri interne ale gazului stabilite în mod arbitrar la o valoare plafonată, mult sub preţurile pieţei, ceea ce va duce la acuzaţii din partea comunităţii europene privind primirea unui ajutor de stat

Analiza Deloitte a fost realizată pe baza datelor din surse publice, a resurselor şi expertizelor proprii ale Deloitte. Menţionăm că, în ceea ce priveşte datele legate de producţia internă, Deloitte a apelat la datele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care indică o creştere a producţiei interne în următorii ani. De aceea, analiza arată un scenariu mai optimist decât cel la care se aşteaptă operatorii din piaţă. Conform unei analize interne a ROPEPCA, din cauza reducerii proiectelor de investiţii în urma OUG 114/2018, precum şi a opririi producţiei din zăcămintele marginale care nu vor mai fi rentabile prin aplicarea noului preţ reglementat, producţia internă va scădea.

În prezent, în România există peste 400 de zăcăminte petroliere şi peste 13.000 de sonde active, prin eforturile companiilor din sector, asigură peste 90% din consumul României de gaze naturale. Pentru menţinerea constantă a nivelului producţiei de ţiţei şi gaze este nevoie de investiţii semnificative şi de un cadru fiscal stabil, predictibil şi competitiv.

ROPEPCA cuprinde acum 15 membri, companii care acţionează în industria petrolieră: ADX Energy, Amromco, Expert Petroleum, Fora Oil & Gas, Hunt Oil, Mazarine Energy, NIS Petrol, Oilfield Exploration Business Solutions, OMV Petrom, Panfora Oil and Gas (MOL Group), Sand Hill Petroleum Romania, Stratum Energy, Vermilion Energy, Serinius Energy, Zeta Petroleum.

În prezent, membrii ROPEPCA deţin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de dezvoltare si producţie onshore din România, reprezentând pentru anii 2014-2017 investiţii cumulate de peste 4 miliarde de euro, contribuţii către bugetul de stat de 5,5 miliarde de euro, precum şi crearea şi menţinerea a 14.000 de locuri de muncă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO