Caută doar în titlu
Energie

Aqua Energia, o companie de energie din Harghita, cu afaceri de 11,9 mil. lei, a luat 200.000 euro fonduri UE pentru a putea instala panouri fotovoltaice

♦ Aqua Energia, o companie ce activează în domeniul energiei verzi, a încheiat anul trecut cu afaceri de 11,9 milioane lei şi un profit de 1,3 milioane lei.

Aqua Energia, o companie ce activează în domeniul energiei verzi din judeţul Harghita a accesat fonduri europene de 200.000 de euro, cu ajutorul cărora îşi diversifică portofoliul. Astfel, compania care deţine micro-hidrocentrale în judeţul Harghita a investit în total 300.000 de euro, o bună parte fiind din fondurile europene, pentru a putea monta panouri fotovoltaice atât firmelor, cât şi instituţiilor publice.

„Am lărgit gama de servicii pe care le oferim, avem şi producţie şi furnizare. Fondurile europene le-am accesat pe partea de prestări servicii instalaţii electrice, montăm panouri fotovoltaice. Am accesat atât pentru construcţia unui depozit, dar şi pentru utilaje, am solicitat plafonul maxim, 200.000 euro, iar noi am mai investit încă 100.000, investiţia totală se ridică la circa 300.000 de euro”, spune Meszaros Csaba, director de dezvoltare la Aqua Energia.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.