Emerson SRL, parte a concernului american Emerson cu vânzări globale de peste 17 mld. dolari, a ajuns în prezent la peste 2.700 de angajaţi după ce compania a recrutat în acest an aproximativ 300 de oameni, fiecare cu expertiză, abilităţi şi experienţe diferite. Momentan, Emerson mai are disponibile aproximativ 150 de joburi, pe care compania intenţionează să le ocupe cu oameni calificaţi.
Locurile de muncă disponibile cuprind întreaga gamă a operaţiunilor companiei Emerson - automatizare şi inginerie mecanică, tehnologia informaţiei, dezvoltare de software, achiziţii, logistică, planificare strategică, finanţe, resurse umane, marketing, customer care şi producţie (inclusiv lucrători pentru linia de producţie). Operaţiunile Emerson în Cluj deservesc în principal clienţii companiei în Europa. Americanii mai deţin pe piaţa locală şi un birou Emerson Automation Solutions la Bucureşti, pentru activităţi de vânzări şi service, unde lucrează aproximativ 50 de angajaţi.