Energie

Adrian Volintiru, director general Romgaz: Diversificarea rutelor de gaz ne poate ajuta în privinţa globalizării. Trebuie să înţelegem că lumea gazelor va fi globalizată.

ZF Power Summit 2020

Adrian Volintiru, director general Romgaz: Diversificarea...

Autor: Alexandra Cepăreanu

18.02.2020, 11:15 271

Adrian Volintiru, director deneral al Romgaz, spune că diversificarea rutelor de gaz este utilă şi ajută jucătorii din industria energetică să facă pasul spre globalizare. 

„Este important pentru Romgaz să aibă parte de diversificare. Această diversificare a rutelor de gaz ne poate ajuta în privinţa globalizării. Am tot auzit despre independenţa energetică a statelor, dar până la urmă trebuie să înţelegem că lumea gazelor va fi globalizată. În prezent, în Europa de Est sunt câteva terminale de energii, dar se vor mai construi şi astfel vom beneficia de mai multe căi de a aduce gazul”, a spus Adrian Volintiru în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2020.

Alte declaraţii:

Gaz există, dar cât e de rentabil comercial să intri să îl extragi? Poate nu e rentabil să pui o sondă acolo. Avem speranţe că undeva în Bucovina ar fi o idee de zăcământ foarte mare, precum cea de la Caragele. În al doilea rând, ar putea fi o perspectivă runda 11 pentru concesionarea de noi perimetre onshore anul acesta, unde suntem interesaţi să participăm să concesionăm alte perimetre. Îmi e mai frică că ne opreşte Europa să extragem, decât că se va termina resursa. Că aceast Green Deal ne va afecta partea de productivitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO