Companii

EDS vrea să intre pe piaţa de tipar publishing şi de masă

09.08.2010, 23:44 171

EDS România, filiala locală a grupului tipografic germanEuro-Druckservice, care anul trecut a obţinut 20 mil. euro dinproducţia de tipar de mare tiraj, va investi circa 5 milioane deeuro din surse proprii în echipamente care să-i permită sătipărească la tiraje reduse de la 10.000 de unităţi.
"Încercăm să ne diversificăm producţia şi să intrăm pe noisegmente. Vrem să investim în tipar pentru publishing şi tipar demasă. Valoarea investiţiilor în echipamente se ridică la
5 mil. euro, iar proiectul va începe în acest an şi va fi finalizatîn primăvara anului viitor. Depinde însă şi de cum va evoluapiaţa", a spus Albert Andraş, directorul general al tipografiei EDSRomânia care a fost construită ca proiect greenfield la Ghimbav, înBraşov în 2008.

Afaceri în creştere cu 20%
Tipografia, care în prezent are 24 de angajaţi, a intrat înexploatare în luna septembrie a aceluiaşi an, în urma uneiinvestiţii de 19 mil. euro.
EDS România este specializată în producţia de broşuri comerciale şireviste de mare tiraj, iar comanda medie are în prezent o valoarede circa un milion de euro, potrivit repre­zentanţilorcompaniei.
Pentru acest an, Albert Andraş estimează o cifră de afaceri de23-24 mil. euro pentru tipografia pe care o conduce, în creştere cu20% faţă de anul trecut. "Suntem prezenţi pe un segment de piaţăcare a scăzut foarte puţin, circa 15-20%, în ciuda crizeieconomice. Creşterea cifrei de afaceri în acest an se va datora înprincipal clienţilor noi pe care i-am câştigat în special dinsegmentul retail unde suntem activi", a adăugat Andraş.
El spune că piaţa de tipărituri s-a contractat pe toate segmentelepe seama creşterii preţului la hârtie cu 20-50 de euro petonă.
"Clienţii sunt mai puţini, bugetele de advertising au scăzut pefondul crizei economice şi totodată s-au redus volumele. Preţurilela tipar au scăzut cu 15-20%, datorită concurenţei acerbe pentru căîn ultimii ani companiile au făcut investiţii masive mizând pecreşterea pieţei", a spus Andraş.

O piaţă a tipăriturilor de 200 mil. euro
Una dintre tendinţele de pe piaţa tipăriturilor este de consolidarea pieţei, consideră directorul general al EDS România, care spunecă pentru a rezista presiunii preţurilor jucătorii din aceastăpiaţă va trebui să-şi unească forţele pentru a cumpăra volume maimari de materie primă la preţuri mai mici.
"Există tatonări în piaţă, atât cu jucătorii mici, cât şi cu ceimari. Dacă preţurile la tipărituri nu vor începe să crească, amputea vedea că tot mai mulţi jucători din această industrie vorintra în insolvenţă", a continuat Andraş.
Piaţa tipăriturilor este estimată de Albert Andraş la 200 demilioane de euro, mai puţin cu 30% faţă de anul anterior.
Principalul competitor pe piaţa locală al EDS este Infopress Group(IPG), care este cea mai mare tipografie de pe plan local,înfiinţată în 1992. Înainte de a prelua şi de a construi filialalocală a Euro-Druckservice, Andraş a înfiinţat şi coordonatInfopress. IPG a fost preluată în acest an de către fondul deinvestiţii spaniol GED în urma unei tranzacţii de
12 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO